Principală  —  Ştiri  —  Economic   —   Tichetele de masă ar putea…

Tichetele de masă ar putea fi folosite pentru cumpărături online. Ministerul Finanțelor propune și majorarea valorii nominale a tichetelor

Ministerul Finanțelor propune modificarea Regulamentului privind modul de operare cu tichetele de masă. Noile prevederi extind posibilitățile de utilizare a acestora și stabilesc reguli mai clare pentru acordare, se arată în Monitorul Oficial, conform Bizlaw.

Astfel, salariații vor putea utiliza tichetele de masă nu doar în magazinele și unitățile de alimentație publică care acceptă acest instrument de plată, ci și pentru achitarea online a produselor alimentare.

Proiectul mai prevede că, la încetarea raporturilor de muncă, angajatorul nu va putea solicita restituirea instrumentului de plată. Salariatul va păstra dreptul de a utiliza sumele deja transferate până la expirarea termenului de valabilitate al tichetelor.

Totodată, angajatorii vor putea acorda tichete de masă cu o valoare nominală mai mare, iar diferența dintre aceste valori va fi deductibilă în scopuri fiscale, cu respectarea prevederilor Codului fiscal.

Documentul propune și o clarificare privind modul de calcul al valorii totale a tichetelor: aceasta trebuie să corespundă numărului de ore lucrate în luna precedentă, raportat la opt ore pentru munca de zi și la șapte ore pentru munca de noapte, înmulțit cu valoarea nominală a unui tichet. Rezultatele vor fi rotunjite conform regulilor matematice.

De asemenea, angajatorii vor putea suporta concomitent cheltuieli pentru hrana organizată a salariaților și pentru acordarea tichetelor de masă, inclusiv pentru cei care lucrează în schimburi de zi și de noapte.