Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   SUA au anunțat o nouă…

SUA au anunțat o nouă rundă de negocieri cu Rusia și Ucraina, în perioada 10-11 noiembrie

Colaj ZdG

Reprezentanții Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite vor participa la următoarea rundă de negocieri trilaterale în perioada 10-11 noiembrie, a anunțat emisarul special al președintelui american, Steve Witkoff. Întâlnirea va avea loc la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite.

Potrivit lui Witkoff, discuțiile se vor concentra pe acordurile de securitate postbelice, reducerea tensiunilor, eforturile umanitare și următorii pași în direcția păcii.

Acesta a menționat că egociatorii americani se vor întâlni în această săptămână, la Bruxelles, cu reprezentanți ai Franței, Germaniei, Regatului Unit, Uniunii Europene și NATO, pentru a discuta despre garanțiile de securitate pentru Ucraina, arhitectura de securitate a Europei în perioada postbelică și oportunitățile economice de sprijinire a reconstrucției Ucrainei.

Reluarea negocierilor în format trilateral a fost discutată pe 21 octombrie, la Sankt Petersburg, în cadrul întâlnirii dintre Vladimir Putin și trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff. După întrevedere, Ușakov a declarat că Moscova este pregătită să reia consultările în a doua decadă a lunii noiembrie. Printre subiectele principale s-ar număra crearea unui sistem de securitate pentru Rusia și Ucraina.

O rundă de negocieri fusese planificată anterior pentru perioada de după alegerile pentru Duma de Stat, de la sfârșitul lunii septembrie. Kremlinul a renunțat atunci la întâlnire, acuzând Kievul de atacuri în ziua votului, inclusiv asupra comisiilor electorale. Vladimir Putin declarase că Rusia era pregătită să reia discuțiile, dar că, în urma acțiunilor Ucrainei, urma să „se mai gândească bine”.