Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Zilele de 1 și 2…

Zilele de 1 și 2 iunie urmează să fie declarate libere. Când se va încheia anul școlar

Sursa: Guvern

Anul școlar se va încheia marți, 30 mai, atunci când va fi organizat ultimul sunet în toate școlile din R. Moldova. În plus, zilele de 1 și 2 iunie vor fi declarate zile de odihnă, în contextul reuniunii Comunității Politice Europene (CPE).

„Anunțăm asta din timp, astfel încât comunitatea școlară, familiile, elevii, studenții antrenați în procesul academic să cunoască despre acest fapt. Totodată, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va veni cu inițiativa de a declara data de 1 iunie – zi liberă, iar data de 2 iunie, zi liberă pentru sectorul public, astfel încât să putem să organizăm armonios procesele aferente desfășurării summitului Comunității Politice Europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă.

Reuniunea Comunității Politice Europene de la 1 iunie va avea loc la o vinărie privată din localitatea Bulboaca. La eveniment vor participa aproximativ 50 de lideri străini, a anunțat președinta Maia Sandu.

Mai exact, potrivit șefei statului, evenimentul va avea loc la „Castelul Mimi”, o vinărie privată din localitatea Bulboaca, raionul Anenii Noi. Maia Sandu a declarat că informațiile despre costurile pentru organizarea evenimentului vor fi făcute publice, iar cheltuielile vor fi acoperite de Guvernul R. Moldova. Cât despre măsurile de securitate, președinta a spus că autoritățile și-au „asumat obligația să ofere standarde de securitate la nivelul cel mai înalt” și că „măsurile de securitate vor fi adoptate treptat”.