Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Un bărbat care a…

VIDEO Un bărbat care a urcat la volan deși este privat de dreptul de a conduce, reținut de oamenii legii după ce ar fi încercat să lovească un polițist care i-a cerut să oprească

Captură de ecran

Un bărbat de 33 de ani, privat de dreptul de a conduce, a fost reținut de oamenii legii, fiind suspectat de tentativa de omor a unui polițist, conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul General de Poliție (IGP). Incidentul a avut loc pe strada Vasile Lupu din capitală.

Polițiștii ar fi fost sesizați de cetățeni că un BMW se deplasează prin capitală cu viteză excesivă. În momentul în care angajații Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au încercat să stopeze șoferul, acesta nu s-a supus cerințelor legale.

„Mai mult, a accelerat și a îndreptat automobilul în direcția polițistului din trafic, având intenția vădită de a-l tampona. Din fericire, datorită reacției prompte a ofițerului, impactul a fost evitat, fiind prevenită producerea unei tragedii. Menționăm că șoferul BMW-ului este privat de dreptul de a conduce din anul 2022, pentru conducerea în stare de ebrietate”, se arată în comunicatul de presă.

La 13 februarie a fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de omor, bărbatul fiind reținut pentru 72 de ore. 

„Precizăm că Poliția Națională nu tolerează asemenea acțiuni în raport cu angajații săi și că fiecare persoană care adoptă astfel de comportament va fi pedepsită conform legii”, mai notează IGP.