Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Cu lenta sf. Gheorghe…

VIDEO Cu lenta sf. Gheorghe în piept, conducerea țării a depus flori la Complexul Memorial Eternitate. Discursurile primelor persoane în stat

Astăzi, 9 mai 2020, se împlinesc 75 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. Cu această ocazie, Președintele Igor Dodon, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și premierul Ion Chicu au depus flori la Complexul Memorial „Eternitate”.

În timp ce Igor Dodon și Zianaida Greceanîi au purtat în piept panglica Sfântului Gheorghe și au declarat că astăzi este marcată „Ziua Victoriei în marele război pentru apărarea patriei”, premierul Ion Chicu nu avea panglica negru-oranj și a felicitat cetățenii cu ocazia Zilei Victoriei, dar și cu ocazia Zilei Europei.

Igor Dodon, președintele R. Moldova: „Astăzi este o zi foarte importantă pentru toți cetățenii Republicii Moldova și cred că pentru întreaga umanitate, sunt 75 de ani de la marea victorie în marele război pentru apărarea patriei. În acel război au participat peste 400 de mii de moldoveni. Au primit distincții de stat peste 100 de mii de concetățeni de-ai noștri și, conform datelor oficiale, circa 100 de mii au decedat sau pe câmpul de luptă sau fiind aici, în Chișinău, în orașele care erau sub ocupație. Vreau să le transmit cetățenilor să nu uităm de faptele eroice ale părinților și buneilor noștri.

Regretabil că în acest an nu putem organiza măsuri așa cum organizam în fiecare an. Dar, în grupuri de 2-3 persoane vă îndemn să mergeți la memorial, aici în Chișinău, să mergeți în localitățile dvstră pentru a depune flori, pentru a-i pomeni pe cei care au luptat pentru noi”.

Zinaida Greceanîi, președinta Parlamentului R. Moldova: „Noi nu trebuie să-i uităm niciodată pe cei cărora le datorăm pacea, cărora le datorăm acest cer senin. Noi nu trebuie să uităm de veteranii noștri care mai sunt în viață, să avem grijă de ei, dar memoria trebuie s-o păstrăm prin aceste zile când sărbătorim Ziua Victoriei”.

Ion Chicu, premierul R. Moldova: „Vreau să felicit și eu cetățenii R. Moldova cu Ziua Victoriei, cu Ziua Europei. Cu 75 de ani în urmă s-a terminat cel mai sângeros război din istoria omenirii. Aici în Europa am în vedere. Război care a curmat viața a mai mult de 50 de milioane de oameni. Viața acestor oameni a fost un sacrificiu pentru pace, pentru noi, oamenii care trăim astăzi, să putem să ne bucurăm de viață. Memoria acestei date trebuie să rămână în inimile noastre și să nu uităm niciodată că pacea și sănătatea sunt cele mai importante pentru oameni”.

Pe 9 mai 2020 se împlinesc 75 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. În timp ce Europa de Vest marchează pe această dată „Ziua Europei”, Federația Rusă și alte țări ex-sovietice sărbătoresc „Ziua Victoriei” asupra fascismului.