Un pod avariat a fost închis de urgență. Constatările Administrației Naționale a Drumurilor
Podul peste râul Cubolta, situat în comuna Plop din raionul Dondușeni, a fost închis traficului. Începând de astăzi, 22 noiembrie, accesul vehiculelor și al pietonilor este interzis. Anunțul a fost făcut de Administraţia Națională a Drumurilor (AND).
AND precizează că autoritățile publice locale au inițiat lucrări de curățare a albiei râului în zona podului, iar în urma acestor intervenții talpa fundației culeei nr. 1 și a pilei nr. 1 a fost dezvelită, ceea ce compromite structura de rezistență a construcției.
În baza inspectării tehnice efectuate, Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST) a emis o prescripție prin care a solicitat închiderea de urgență a podului.
„În acest sens, pentru evitarea unor situații excepționale și pentru siguranța tuturor participanților la trafic, începând de astăzi, circulația autovehiculelor și a pietonilor pe acest pod este interzisă, urmând ca participanții la trafic să utilizeze rute alternative până la executarea și finalizarea lucrărilor necesare”, a declarat AND.
Instituția mai anunță că va monitoriza situația.