Principală  —  IMPORTANTE   —   Un nou maraton de vaccinare…

Un nou maraton de vaccinare împotriva COVID-19 se va desfășura sâmbătă la Palatul Republicii. Va fi administrat rapelul cu vaccinul „Sputnik-V”

Foto: Ion Ceban/ Facebook

Primăria municipiului Chișinău anunță că sâmbătă, 17 iulie, la Palatul Republicii, între orele 07:00-18:00, va fi organizat maratonul de vaccinare împotriva COVID-19, în cadrul căruia va fi administrat rapelul cu serul  „Sputnik V”.

La maraton sunt așteptate circa 4 mii de persoane, care s-au vaccinat, pe 26 iunie, cu prima doză de vaccin rusesc.

„La maratonul de mâine vor fi antrenate 250 de cadre medicale și organizate peste 30 de puncte de vaccinare. Capacitatea de imunizare va fi de circa 1000 de persoane pe oră. Dacă la un moment dat se va forma un rând de așteptare, acesta va fi direcționat de-a lungul Palatului Republicii, pe strada București, iar apoi, după caz, cetățenii vor fi direcționați pe str. Nicolae Iorga, spre str. 31 August 1989. Cei sosiți pentru vaccinare vor fi deserviți după principiul: primul venit, primul servit. Ordinea publică în zona de așteptare va fi asigurată de polițiști”, se arată într-o notă informativă.

Potrivit municipalității, organizatorii maratonului de imunizare anti-COVID-19 vor pune la dispoziția oamenilor apă potabilă, corturi, scaune și WC-uri ecologice. De asemenea, vor fi echipe de prim-ajutor și de voluntari, iar zona de așteptare va fi securizată. 

În R. Moldova, campania de imunizare a fost lansată la data de 2 martie. Pe 18 mai, Comitetul Național de Coordonare a Imunizării a decis lansarea integrală a etapei a treia de vaccinare împotriva COVID-19.