Principală  —  IMPORTANTE   —   Transportul școlar va fi monitorizat…

Transportul școlar va fi monitorizat prin intermediul unei platforme digitale, anunță Ministerul Educației

Sursa foto: MEC

Toate autobuzele școlare au fost dotate cu dispozitive GPS pentru siguranța elevilor și utilizarea eficientă a mijloacelor de transport, anunță miercuri, 26 noiembrie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) printr-un comunicat. Astfel, potrivit instituției, fiecare unitate utilizată la transportarea copiilor va fi monitorizată prin intermediul unei platforme digitale, care poate fi accesată atât prin interfața web, cât și prin aplicații mobile dedicate.

„Această soluție modernă permite monitorizarea în timp real a autobuzelor școlare, controlul consumului de combustibil, automatizarea foilor de parcurs și optimizarea rutelor. Sistemul contribuie direct la sporirea siguranței elevilor și la utilizarea mai eficientă a resurselor publice”, susține Ana Moraru, manageră de proiect la PNUD Moldova.

Până în prezent au fost achiziționate 500 de dispozitive GPS pentru autobuzele școlare aflate în gestiunea direcțiilor raionale/municipale de învățământ, tineret și sport și a instituțiilor de învățământ. Conform MEC, cu dispozitive de acest fel vor fi dotate și mijloacele de transport care vor fi achiziționate pe viitor pentru transportarea elevilor.

Anterior, cu sprijinul proiectului „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți”, implementat de PNUD și UNICEF, finanțat de UE, au fost distribuite unor instituții de învățământ din țară 10 autobuze școlare. Valoarea totală a investiției depășește 635 000 de euro.

Flota națională de transport asigură zilnic transportarea a circa 15 mii de elevi din localitățile rurale către școli și activități educative, subliniază reprezentanții MEC.

Proiectul „Promovarea educației de calitate și a oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți” are un buget total de 10 milioane de euro și este implementat în perioada anilor 2024-2027. Din numărul total de 90 viitoare școli model, 10 beneficiază de sprijin din partea UE și PNUD.

Dispozitivele au fost achiziționate cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul unui proiect implementat de PNUD și UNICEF.