Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Temperaturi de până la 27…

Temperaturi de până la 27 grade Celsius. Meteorologii anunță cum va fi vremea în următoarele 24 de ore

Sursa foto: Moldova Travel

Vremea continuă să se încălzească simțitor. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) anunță că ziua de miercuri, 10 aprilie, nu va aduce schimbări esențiale.

Astfel, potrivit meteorologilor, mâine se va menține vremea uscată, iar temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât în intervalul anterior.

„Vântul va sufla din sectorul de sud-est slab la moderat.

Temperatura minimă se va situa între +6 grade Celsius și +11 grade Celsius. Temperatura maximă a zilei va oscila între +22 grade Celsius și +27 grade Celsius”, susțin meteorologii.

Lumea a trecut prin cea mai caldă lună martie din istoria înregistrărilor, încununând o serie de 10 luni în care fiecare lună a stabilit un nou record de temperatură, a anunțat marți serviciul UE de monitorizare a schimbărilor climatice, transmite Reuters. De vină pentru toate, ar fi… tot omul și activitatea sa.

Fiecare dintre ultimele 10 luni s-a clasat ca fiind cea mai caldă lună înregistrată vreodată în lume, comparativ cu luna corespunzătoare din anii precedenți, a precizat Copernicus Climate Change Service (C3S) al UE într-un buletin lunar.