Principală  —  Ştiri  —  Social   —   R. Moldova și Ucraina au…

R. Moldova și Ucraina au semnat un protocol privind lansarea controlului comun în punctul de trecere pentru trafic feroviar „Basarabeasca-Serpniovo-1”

R. Moldova și Ucraina au semnat, pe 22 martie, un Protocol privind organizarea controlului comun în punctul de trecere pentru trafic feroviar „Basarabeasca – Serpniovo-1”, pe teritoriul R. Moldova.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Protocolul a fost semnat, din partea R. Moldova de șefii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal, iar din partea Ucrainei de șefii Administrației Serviciului Grăniceresc de Stat și Serviciului Fiscal de Stat. Evenimentul a avut loc în cadrul unei ședințe, desfășurate în format hibrid la Basarabeasca.

„Lansarea controlului comun în PTF Basarabeasca – Serpniovo-1 feroviar are drept scop consolidarea cooperării la frontiera moldo-ucraineană, care va contribui la diversificarea căilor de transportare a mărfurilor cu Ucraina, asigurarea accesului Republicii Moldova la principalele rute regionale de transportare a combustibililor de diferit gen, dar și a exportului de cereale din Ucraina”, anunță Ministerul de Interne.

De asemenea, potrivit MAI, „importantă este și contribuția semnificativă asupra dezvoltării dialogului bilateral pe linia de securitate a frontierei comune, ordinii publice, a bunăstării economice a ambelor state și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate”.

Activitatea este parte a inițiativei Uniunii Europene – solidarity lines, menirea căreia este să asigure circulația de mărfuri în și spre Ucraina. Reprezentanții MAI susțin că data începerii controlului comun se va stabili, de comun acord, de către conducerea punctului de trecere.

„Protocolul vizat este un instrument de realizare a prevederilor Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, din 6 octombrie 2017”, mai anunță Ministerul de Interne.

Cabinetul de miniștri de la Chișinău a aprobat inițierea negocierilor şi semnarea Protocolului privind instituirea controlului comun moldo-ucrainean în punctul de trecere pentru traficul feroviar „Basarabeasca – Serpniovo-1” pe 14 decembrie 2022.

În prezent, susține MAI, controlul comun la frontiera moldo-ucraineană este desfășurat în șase puncte de trecere a frontierei rutiere, în unul fiind temporar suspendat, pe segmentul transnistrean – Pervomaisc-Kuciurgan.

Sursa foto: MAI
Sursa foto: MAI
Sursa foto: MAI
Sursa foto: MAI