Oseminte umane, descoperite într-o gospodărie din Coșnița, în timpul lucrărilor de construcție
Oseminte umane au fost descoperite într-o gospodărie din satul Coșnița, raionul Dubăsari, în timpul unor lucrări de construcție la temelia unei case, a anunțat Poliția joi, 29 ianuarie.
Potrivit oamenilor legii, Poliția din Dubăsari a fost sesizată pe 28 ianuarie, după ce proprietarii terenului au găsit oase umane la o adâncime de circa 50–60 de centimetri în pământ.
La fața locului „au fost demarate toate procedurile legale”, iar oamenii legii au dispus efectuarea unei expertize medico-legale „pentru a stabili cauza și perioada decesului”.
De asemenea, polițiștii examinează versiunea unor localnici, care susțin că pe terenul respectiv ar fi existat anterior un cimitir.