Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ministerul rus al Apărării: „Regimul…

Ministerul rus al Apărării: „Regimul de la Kiev pregătește o provocare armată împotriva regiunii transnistrene”. Autoritățile de la Chișinău: „Facem apel la calm și invităm publicul să urmărească sursele oficiale și credibile”

Ministerul Apărării al Federației Ruse anunță că „potrivit informațiilor disponibile, regimul de la Kiev pregătește o provocare armată împotriva regiunii transnistrene, iar ca pretext pentru invazie, se intenționează să se pună în scenă un presupus atac al trupelor rusești”. Anunțul a fost făcut pe canalul oficial de Telegram a Ministerului Apărării al Federației Ruse.

„Ministerul rus al Apărării monitorizează îndeaproape situația de la granița ucraineană cu R. Moldovenească Transnistreană și este pregătit să răspundă la orice schimbare a situației”, potrivit aceleiași surse.

Autoritățile R. Moldova nu confirmă informația difuzată în această dimineață de Ministerul rus al Apărării.

„Facem apel la calm și invităm publicul să urmărească sursele oficiale și credibile ale R. Moldova. Instituțiile noastre cooperează cu partenerii străini și în cazul unor pericole la adresa țării vor informa neîntârziat opinia publică”, se arată în anunțul autorităților de la Chișinău.