Lotul olimpic al R. Moldova a defilat la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă. Cine sunt sportivii care reprezintă țara?
Lotul olimpic care reprezintă R. Moldova la Jocurile Olimpice de iarnă a defilat la ceremonia de deschidere a celei de-a XXV-a ediții a Olimpiadei Albe, care a avut loc vineri, 6 februarie. La tradiționala paradă a sportivilor, drapelul delegației noastre a fost purtat de schiorul Iulian Luchin, anunță Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Pe lângă ceremonia principală desfășurată la Milano, paradele sportivilor au avut loc și în alte trei locații din nordul Italiei, sportivii moldoveni defilând la Cortina d’Ampezzo și Predazzo.
R. Moldova este reprezentată la competiție de cinci sportivi: trei la biatlon și doi la schi fond. Primii care vor intra în concurs sunt biatloniștii, pe data de 10 februarie. În total, aproximativ 3 500 de sportivi vor concura în 16 discipline sportive. Italia găzduiește Jocurile Olimpice de iarnă pentru a treia oară.
„Este vorba de biatloniștii Alina Stremous, Pavel Magazeev și Maksim Makarov și schiorii Iulian Luchin și Elizaveta Hlusovici.
Patru sportivi vor intra în concurs pe 10 februarie, în timp ce Alina Stremous va susține prima probă pe 11 februarie, urmând să concureze la 15 km individual”, potrivit Olympic Moldova.