Ședința Parlamentului R. Moldova: Imnul R. Moldova și Imnul UE, onorat de către deputații prezenți la ședință
Deputații se întrunesc vineri, 15 decembrie, în ședință plenară. Aceștia vor examina mai multe proiecte de lege privind frontiera de stat a R. Moldova, produsele alimentare și furajele modificate genetic, precum și proiectul de lege cu privire la accederea R. Moldova la Acordul parțial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei.
„Ieri am trăit un eveniment foarte important. O decizie istorică pe care cu toții am așteptat-o foarte, foarte mult timp, mulți ani. Ieri, Consiliul European a adoptat decizia de deschidere a negocierilor de aderare a Republicii Moldova”, a spus Igor Grosu în deschiderea ședinței.
Pe această cale, Igor Grosu a mulțumit deputaților pentru eforturile depuse și cetățenilor pentru înceredere.
„Vreau să mulțumesc toți funcționarii din acest Parlament, din această clădire, din Guvern, de la Președinție care, probabil mai puțin vizibili, au făcut un lucru enorm de pregătire a documentelor, de pregătire a rapoartelor și de comunicare în același timp. Și, desigur, vreau să mulțumesc cetățenilor care au avut încredere în noi, că ne-au susținut și au crezut că acest lucru este posibil”, a menționat președintele Parlamentului.
Totodată, este așteptat la audieri Dan Perciun, ministrul educației și cercetării, cu privire la situația instituțiilor de învățământ în contextul reorganizării în sistemul educațional.
Pe ordinea de zi a ședinței au fost incluse 35 de subiecte.