Principală  —  Ştiri  —  Social   —   La încetarea mandatului, primarii vor…

La încetarea mandatului, primarii vor beneficia de aceleași garanții sociale ca și persoanele cu funcție de demnitate publică. Mandatul primarilor, constatați cu încălcări de către ANI, va înceta de drept dacă actul va rămâne definitiv

Sursa: Parlament

La expirarea mandatului, primarii vor beneficia de aceleași garanții sociale ca și persoanele cu funcție de demnitate publică, adică de o indemnizație unică egală cu două salarii de bază. Parlamentul a aprobat în ambele lecturi un proiect de modificare a Legii privind statutul alesului local și a Legii privind administrația publică locală, conform unui comunicat de presă al instituției.

Totodată, mandatul primarului va înceta de drept înainte de termen în mai multe cazuri stabilite de lege, inclusiv în cazul stabilirii, prin act de constatare rămas definitiv al Autorității Naționale de Integritate (ANI), a emiterii/adoptării de către acesta a unui act administrativ, a încheierii directe sau prin intermediul unei persoane terțe a unui act juridic, a luării sau participării la luarea unei decizii fără soluționarea conflictului de interese real în conformitate cu prevederile legislației privind reglementarea conflictului de interese sau dispunere de către instanța de judecată, prin hotărâre irevocabilă, a confiscării averii nejustificate.

Potrivit autorilor inițiativei legislative, cele două acte normative prevăd norme diferite în vederea asigurării garanțiilor sociale pentru primari la încetarea mandatului. Legea privind administrația publică locală prevede că, la expirarea mandatului, în caz de demisie, revocare sau eliberare din funcție, persoana cu funcție de demnitate publică beneficiază de o indemnizație unică egală cu două salarii de bază, dacă legea specială ce reglementează activitatea acestei persoane nu prevede un alt cuantum al indemnizației. În timp ce, Legea privind statutul alesului local statuează că, la expirarea mandatului, alesului local i se acordă o indemnizație unică, egală cu salariul mediu lunar pe economia națională pentru anul precedent.

„Se constată că statutul juridic și activitatea primarului intră succesiv sub incidența juridică a două acte normative, care abordează în mod diferit asigurarea garanțiilor sociale în legătură cu încetarea mandatului. Având în vedere complexitatea sarcinilor, volumul mare de lucru și nivelul de și responsabilitate care sunt înscrise funcției de primar, propunem ca la expirarea mandatului, primarul să beneficieze de o indemnizație unică egală cu 2 salarii de bază”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.  

Suplimentar, se stabilesc prevederi care să reglementeze temeiurile încetării de drept a mandatului deținut de persoane cu funcție de demnitate publică din cadrul autorităților publice locale.

„Cadrul juridic actual, la întrunirea condițiilor stabilite pentru încetarea înainte de termen a mandatului de primar, abordează o reglementare lacunară în sensul lipsei unui mecanism de inițiere a procedurii respective, sau a unei prevederi exprese cu stabilirea cazurilor încetării de drept a acestuia.

Experiența practică din activitatea administrației publice locale (prin sesizarea comisiei de profil) elucidează situații în care, deși există emise acte de constatare rămase definitive și, prin urmare, apărută circumstanța pentru încetarea mandatului deținut prevăzută de art. 5 alin. (8) din Legea nr. 768/2000, constatăm cu regret contrar acestor reglementări stabilite, ineficiența acțiunii lor.

Având în fapt acest raționament, pentru înlăturarea lacunelor normative și perfecționarea reglementărilor juridice, propunem prevederi care să reglementeze temeiurile încetării de drept a mandatului deținut de persoane cu funcție de demnitate publică din cadrul APL, pentru a asigura integrarea normelor de referință în sfera de aplicabilitate”, mai menționează autorii proiectului.