Principală  —  IMPORTANTE   —   Încă un angajat al Serviciului…

Încă un angajat al Serviciului 112 a fost diagnosticat cu Covid-19

Un angajat din Direcția tehnologia informației și comunicații electronice a Serviciului 112 a fost diagnosticat cu Covid-19. Acesta este al doilea caz de infectare printre angajații Serviciului 112 după cel al unui operator, despre care ZdG a scris astăzi, 13 martie. 

„Această persoană a fost internată vineri. Ea nu a fost prezentă fizic la serviciu de 21 de zile, activa de acasă, deci nu a fost în contact cu colaboratorii Serviciului 112 de 21 de zile”, a declarat pentru ZdG Ana Carpovici, specialist în relații publice la Serviciul Național 112

Soția bărbatului depistat pozitiv cu Covid-19 este, de asemenea, angajată în cadrul aceleiași instituții însă reprezentanții Serviciului 112 ne-au comunicat că nu dețin informații dacă și ea a contractat virusul SARS-CoV-2 deoarece aceasta se află în concediu medical de mai mult timp. 

„Ea este în concediu medical de la mijlocul lunii februarie și nu putem să vă spunem dacă a fost sau nu diagnosticată cu Covid-19, nu avem informație cu privire la persoana în cauză”, ne-a comunicat Ana Carpovici

Un operator al Serviciului 112 a fost depistat pozitiv cu Covid-19. Colegii săi au fost plasați în carantină însă nu au fost testați

Primul angajat de la Serviciul 112 depistat pozitiv este un operator de la Centrul de preluare a apelurilor de urgență (nr. 2) al Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112. Colegii operatorului depistat pozitiv au fost plasați în carantină însă nu au fost testați, deși sursele ZdG spun că aceștia au solicitat să li se facă și lor testul deoarece au intrat în contact cu persoana infectată.

„Ei acum periodic verifică temperatura, o dată la câteva ore, și ne informează despre starea lor de sănătate. Conform dispozițiilor emise de autorități testele se fac doar atunci când persoana este suspectă de Covid și are simptome clare. Asta este procedura care este respectată”, ne-au comunicat reprezentanții Serviciului 112.