Principală  —  IMPORTANTE   —   Încă cinci preoți din Eparhia…

Încă cinci preoți din Eparhia Chișinăului au fost „opriți de a oficia cele sfinte” după aderarea lor la Mitropolia Basarabiei

Sursa foto: Colaj ZdG

Cinci preoți din Eparhia Chișinăului, printre care protopopul Vetcislav Cazacu, au fost eliberați din funcția de paroh și „opriți de a oficia cele sfinte” după ce au aderat la Mitropolia Basarabiei. Potrivit unui comunicat al Mitropoliei Chișinăului si a întregii Moldove, o decizie definitivă va fi adoptată de către Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova.

„Având în vedere părăsirea samavolnică și lipsită de temei canonic a Eparhiei Chișinăului din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ținând cont de nesupunerea față de autoritățile bisericești ierarhic-superioare, dar și pentru încălcarea jurământului depus la hirotonie, sunt eliberați din funcția de paroh și opriți de a oficia cele sfinte, începând cu data de 14 noiembrie 2023:

  • Protopopul mitrofor Vetcisalv Cazacu, paroh al bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din orașul Strășeni;
  • Protopopul mitrofor Andrei Oistric, paroh al bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil ” din s. Malcoci, r. Ialoveni;
  • Protopopul mitrofor Petru Eșanu, cleric al bisericii „Sf. Cuv. Parascheva” din orașul Strășeni;
  • Protopopul Stanislav Atamanenco, paroh al bisericii „Înălțarea Domnului” din orașul Rezina;
  • Preot Ioan Buciucianu, paroh al bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din s. Făgureni, r. Strășeni”, se spune în comunicat.

Sursa doc: Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove

La începutul lunii septembrie 2023, mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Vladimir, i-a adresat Patriarhului Kiril al Rusiei o scrisoare în care a enumerat o serie de îngrijorări și nemulțumiri apărute în rândul clericilor în ultimul an și jumătate. Mitropolitul Vladimir susținea că instituția religioasă, subordonată Moscovei, se află „într-o situație de faliment” și că preoții sunt tentați de statul român, „care le oferă un salariu lunar garantat de 800-900 de euro, asigurare medicală, pensii și scutirea parohiilor de contribuțiile trimestriale”.

În scrisoarea din 5 septembrie 2023, publicată pe blogul fostului deputat Vlad Cubreacov, ex-vicepreședinte al Partidului Popular Creștin Democrat (PPCD), se spune că Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove „este percepută în societatea moldovenească ca un avanpost al Kremlinului și un susținător al intervenției ruse în Ucraina”. Astfel, „pentru Biserica Ortodoxă din Moldova această legătură este echivalentă cu dispariția noastră de pe scena religioasă și socială a țării”. Episcopul Ioan Moșneguțu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, a confirmat pentru Ziarul de Gardă veridicitatea acelei scrisori.

În ultimele luni, zeci de preoți au părăsit Mitropolia Moldovei și au aderat la Mitropolia Basarabiei. Recent, fondatorul și Prorectorul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, protopopul Vetcislav Cazacu, a părăsit Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova, și a aderat la Mitropolia Basarabiei. Episcopul Ioan Moșneguțu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei, a declarat pentru Ziarul de Gardă că „vor avea loc mai multe remanieri în instituţia religioasă de învăţământ superior”, menționând că mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Vladimir urmează să semneze decretul de demitere a lui Cazacu din funcția deținută la Academie.