Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Guvernul va acorda indemnizații unice,…

Guvernul va acorda indemnizații unice, de până la 120 de mii de lei, absolvenților instituțiilor cu profil artistic care vor munci în sate

Imagine simbol. Sursa: upsc.md

Începând cu anul viitor, tinerii bibliotecari, muzeografi sau artiști, absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior cu profil artistic care vor alege să activeze în cadrul autorităților publice locale vor beneficia de o indemnizație unică de până la 120 de mii de lei. Conform unui comunicat al Guvernului, și absolvenții instituțiilor profesional-tehnice vor primi un suport din partea statului, în sumă de  90 de mii de lei. Prevederea inclusă în Legea culturii a fost aprobată miercuri, 13 decembrie, de Cabinetul de miniștri.

„Prin această modificare, ne propunem să creăm condiții pentru o distribuție geografică uniformă a personalului calificat atât în localitățile rurale din țara noastră, cât și în organizațiile de cultură raionale sau orășenești. Astfel, sectorul culturii va putea să răspundă de o manieră mai bună nevoilor locuitorilor din aceste regiuni”, a menționat secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol.  

Conform ultimelor statistici, în R. Moldova, funcționează 1 300 de biblioteci publice teritoriale, 1 194 de case de cultură și 132 de muzee. Majoritatea angajaților din aceste instituții au peste 55 de ani, iar ponderea celor cu studii superioare de profil este în descreștere continuă.

Tot astăzi, a fost aprobat proiectul de lege privind Fondul național al culturii, un nou mecanism de susținere financiară a sectorului cultural independent și privat din domeniul artelor și industriilor creative. În acest an, se planifică alocarea unui buget de aproape 30 de milioane de lei. Misiunea principală a Fondului naţional al culturii este finanțarea proiectelor ce susțin creaţia contemporană și valorizarea patrimoniului, precum și contribuția la buna înţelegere a fenomenelor artistice şi asigurarea accesului cât mai larg al publicului la cultură. Modalitatea de finanțare din sursele Fondului va fi aprobată de Guvern, iar mijloacele acestuia vor fi utilizate pentru susținerea proiectelor culturale și editoriale.