Guvernul anunță programul oficial al evenimentelor dedicate Zilei Independenței

Cu ocazia împlinirii a 34 de ani de independență, Guvernul anunță organizarea mai multor evenimente sub genericul „Independența ne unește”. Programul zilei de 27 august include depuneri de flori, întrevederi cu delegațiile străine și un concert în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN).
La ora 09:00, prim-ministrul Dorin Recean va depune flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”, iar la 10:00 – la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
Totodată, premierul Dorin Recean va participa, împreună cu președinta Maia Sandu și șeful Legislativului, Igor Grosu, la o întrevedere cu președintele Franței, Emmanuel Macron, cancelarul Germaniei, Friedrich Merz, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk.
Cei trei lideri, împreună cu președinta Maia Sandu, vor susține declarații de presă la sediul Președinției și, ulterior, se vor adresa cetățenilor în cadrul concertului dedicat Zilei Independenței.
Cetățenii sunt așteptați în Piața Marii Adunări Naționale începând cu ora 18:00, pentru a sărbători împreună independența care ne unește. Pe scena din centrul Chișinăului vor evolua: „Zdob și Zdub”, Irina Rimes, Magnat și Feoctist, Satoshi și Carla’s Dreams.
R. Moldova și-a proclamat independența la 27 august 1991. Ziua de 27 august este nelucrătoare.