Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Parlamentul a votat în…

DOC Parlamentul a votat în prima lectură: Va fi obligatorie prezentarea actelor de identitate la orice operațiune de schimb valutar

Sursa foto: TV8

La efectuarea operațiunilor valutare, indiferent de sumă, va fi obligatorie prezentarea actelor de identitate. Parlamentul a votat joi, 17 august, în prima lectură, un proiect de modificare a Legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului.

Conform documentului, se elimină pragul de 10 000 lei până la care se puteau efectua operațiuni de schimb valutar fără prezentarea actelor de identitate.

„Eliminarea acestui prag este necesară urmare a monitorizării implementării ultimelor modificări la Legea 308/2017, care a arătat că eludarea prezentării actului de identitate la efectuarea operațiunilor mai mari de 10 000 lei se poate face prin mai multe căi, inclusiv prin emiterea mai multor cecuri în valoare de 10 000 lei”, a declarat deputatul PAS Radu Marian.

Totodată, datele din actele de identitate la efectuarea schimbului valutar vor fi înregistrate de către unitatea de schimb valutar. Potrivit Parlamentului, acest lucru va permite instituțiilor financiare „să monitorizeze tranzacțiile efectuate de către clienți. Datele vor putea fi utile în investigarea unor tranzacții suspecte și vor putea contribui la identificarea schemelor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului”

Proiectul de lege urmează a fi votat de Parlament și în lectura a doua.