Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ La aproape 12 ani…

DOC La aproape 12 ani de la începutul investițiilor în complexul locativ „Palmieri și Stele”, construcția nu a fost finalizată, mai mulți investitori au decedat, iar fondatorii companiei „se plimbă cu mașini luxoase”

Foto: ZdG

La aproape trei ani după ce Ziarul de Gardă a scris despre complexul locativ „Palmieri și Stele” în care peste 500 de familii au investit aproximativ 10 milioane de euro, nici în anul 2021, investitorii nu și-au primit apartamentele. Mai mult, unii dintre aceștia au decedat, alții continuă să muncească în străinătate pentru a-și procura o altă locuință, iar fondatorii afacerii „se plimbă cu mașini luxoase”.

În anul 2018, pentru a-și apăra interesele, mai mulți oameni care au investit în proiect, au fondat Asociația Investitorilor. Tot în acest an, asociația a obținut câștig de cauză la Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, asupra terenului în care este amplasat complexul locativ. Ulterior, Consiliul Municipal Chișinău a atacat decizia la Curtea de Apel Chișinău, solicitând casarea hotărârii instanței de judecată.

Nicolae Golubenco, președintele Asociației Investitorilor, a spus pentru ZdG că, la aproape 12 ani de când mai multe familii au hotărât să investească în proiect, nimic nu s-a schimbat.

„Mulți oameni au decedat, alții au divorțat. Sunt oameni care riscă să rămână în drum din cauza acestei escrocherii. De atunci până acum nu s-a schimbat nimic. Aici sunt interese la nivel foarte mare. Oamenii au investit în complex în anul 2009 și acum nu au unde locui. Au fost alimentați cu promisiuni și deposedați de bani. Au trecut mulți ani de atunci. Oamenilor li s-au promis că se vor muta în noile lor apartamente, dar nimic din toate acestea nu s-a întâmplat (…) Anterior, fondatorii afacerii au fost reținuți, iar acum se plimbă cu mașini luxoase. Administratorul de insolvabilitate al companiei se plimbă cu două mercedesuri. Numai unul costă peste 45 de mii de euro.”, a spus Golubenco pentru ZdG.

Pe 27 iunie 2019, Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a examinat în ședința de judecată publică, cauza în contencios administrativ, în urma acțiunii înaintate de Asociația Obștească „Investitorii casei cu stele de pe strada Ginta Latină 8″. Instanța de judecată a decis ca terenul pe care este amplasat complexul locativ să fie transmis asociației, însă, până acum nu există o decizie finală în acest sens.

„Se obligă Consiliul Municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău să dea în arendă Asociației Obștești „Investitorii Casei cu Stele de pe strada Ginta Latină 8″, terenul situat în municipiul Chișinău, sectorul Ciocana, strada Ginta Latină, cu suprafața de 1,8442 ha.

Se obligă Consiliul Municipal Chișinău și Primăria municipiului Chișinău să elibereze asociației obștești certificatul de urbanism pentru proiectare, în vederea finalizărilor lucrărilor de construire a unui complex locativ cu obiective de menire social-culturală și comercială și parcare auto multietajată, în limita terenului situat în municipiul Chișinău, sectorul Ciocana, strada Ginta Latină, cu suprafața de 1,8442 ha”, se arată în document.

Constantin Aghenie, cel care a investit în complexul locativ „Palmieri și Stele” nu mai puțin de 90 mii de euro, susține că, Consiliul Municipal Chișinău a contestat decizia instanței de judecată din anul 2019, iar, în anul 2020, în cadrul unei ședințe a CMC, consilierii municipali au hotărât să divizeze terenul pe care este amplasat complexul locativ.

„Nu există o decizie finală. Iată acum câteva luni am fost anunțați că o altă ședință de judecată trebuia să aibă loc în luna aprilie. Noi am primit citații că această ședință se va desfășura, dar din cauza pandemiei nu a avut loc. Hotărârea va fi examinată peste două luni. Decizia de judecată în prima instanță a fost emisă în 2019. Pe această cauză, noi așteptăm o decizie finală de mai bine de doi ani.

În anul 2020, Consiliul Municipal Chișinău a hotărât în cadrul unei ședințe ca terenul să fie divizat, deoarece pe acest teren se află trei construcții. Este vorba despre primul bloc, al doilea bloc și este un complex comercial cu parcări. Luând în calcul faptul că prima casă este finalizată în proporție de 90%, administratorul companiei „Galsam-Service”a venit cu propunerea de a diviza acest teren în trei părți, pentru ca acesta să fie finalizat pe etape. Consiliul Municipal Chișinău a permis ca în prima casă să fie finalizată construcția.

Decizia consiliului i-a pus în gardă pe ceilalți investitori care au apartamente în a doua casă, deoarece în casa nr. 2, în general, construcția este neautorizată, fără documente. Sunt foarte multe întrebări. Investitorii au investit în aceeași măsură, însă reiese că unii își vor primi apartamentele în timp ce alții nu și le vor primi. Nu știu dacă a făcut-o intenționat sau neintenționat, însă administratorul companiei ne-a divizat„, a spus Aghenie pentru ZdG.

De asemenea, Constantin Aghenie susține că în Comitetul companiei „Galsam-Service” sunt oameni care nu sunt preocupați de finalizarea construcției și că procesul decurge foarte greu.

„Noi suntem niște investitori simpli care am ajuns în această situație fără ca să știm prea multe despre acest proces. Un proces care are un statut separat. Când am intrat în insolvabilitate, noi am crezut că este o anumită procedură care este ghidată de stat, în care se numește un administrator, iar administratorul o să întreprindă acțiuni în vederea ieșirii din această situație.

La Adunarea Creditorilor au fost propuși membri din comitet, noi ne-am gândit că în comitet trebuie să fie niște oameni competenți. Comitetul este format din juriști, care n-au investit niciun bănuț în complexul nostru și care la moment este foarte dificil de demis. Toți se atârnă față de acest proces ca ceva de rutină. Administratorul companiei depune anumite demersuri, mai merge în instanțele de judecată, dar lucrurilea astea se petrec foarte lent”, a spus Aghenie pentru ZdG.

În anul 2018, ZdG a scris despre istoria complexului locativ „Palmieri și Stele” din Capitală, care a spulberat visurile a mii de familii.