Principală  —  IMPORTANTE   —   Destinațiile și măsurile impuse de…

Destinațiile și măsurile impuse de companiile care vor relua zborurile, după 15 iunie, dinspre și spre R. Moldova, în contextul pandemiei de Covid-19. Prețurile biletelor la cursele către cele mai populare orașe

După mai bine de 2 luni și jumătate în care zborurile regulate dinspre și înspre R. Moldova au fost complet sistate în legătură cu prevenirea și răspândirea pandemiei de Covid-19, începând din 15 iunie cursele aeriene regulate de pasageri vor fi reluate. O decizie în acest sens a fost deja adoptată de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică.

În acest context, ZdG a discutat cu reprezentanții unor companii aeriene pentru a vedea dacă operatorii vor relua, începând cu 15 iunie, cursele regulate de la Chișinău spre toate destinațiile spre care au efectuat zboruri până la impunerea restricțiilor, care sunt măsurile de siguranță pe care vor trebui să le respecte pasageri la îmbarcarea în aeronave, dar și cât ar putea costa un bilet tur – retur spre una dintre destinațiile care urmează a fi relansate în contextul pandemiei de COVID-19.

Wizz Air reia toate zborurile de la Chișinău

Compania „Wizz Air” va relua toate zborurile regulate pe care le-a efectuat până la impunerea restricțiilor în legătură cu pandemia de Covid-19.

Solicitați de către ZdG, reprezentanții Companiei Wiz Air ne-au comunicat că, începând din 15 iunie a acestui an, dacă nu vor exista noi restricţii la nivel internațional, vor fi reluate toate zborurile dinspre Chișinău spre și dinspre 18 destinații existente: Viena (Austria), Bruxelles Charleroi (Bruxelles), Larnaca (Cipru), Paris Beauvais (Franța), Berlin Schonefeld, Dortmund, Memmingen (Germania), Atena (Grecia), Bologna, Milano Bergamo, Roma Ciampino, Roma Fiumicino, Torino, Veneția Treviso, Verona – (Italia), Londra Luton (Marea Britanie), Praga ( Cehia) și Barcelona El Prat (Spania).

Toate zborurile care au fost operate și până acum, din Chișinău, de către Compania Wizz Air, vor fi reluate începând cu 15 iunie, fără nicio excepție. Procedura de rezervare și procurare a biletelor poate fi efectuată online, iar prețurile indicate pe site sunt valabile pentru dățile preselectate”, ne-au comunicat reprezentanții Wizz Air.

Cât costa un bilet tur – retur, după reluarea zborurilor

Astfel, ZdG a selectat câte un zbor de la Chișinău spre fiecare destinație care urmează să fie relansată începând cu 15 iunie, pentru a vedea câți bani vor trebui să scoată pasagerii din buzunare pentru un bilet tur – retur, pe o perioadă de 5 – 7 zile, în luna iunie. Pentru fiecare călătorie am selectat cea mai apropiată dată de la relansarea zborurilor dinspre Chișinău spre fiecare din cele 18 destinații spre care Wizz Air operează curse.

Prețul unui bilet tur – retur, pe parcursul lunii iunie, de la Chișinău spre una dintre destinațiile operate de Wizz Air ( perioda a fost selectată aleatoriu ):

Chișinău – Paris – Chișinău: 19 – 26 iunie, dus – 59,99 euro, întors – 69,99 euro

Chișinău – Viena – Chișinău: 16 – 23 iunie, dus – 29,99 euro, întors – 39,99 euro

Chișinău – Bruxelles – Chișinău: 16 – 23 iunie, dus – 69,99 euro, întors – 89,99 euro

Chișinău – Praga – Chișinău: 18 – 25 iunie, dus – 49,99 euro, întors – 49,99 euro

Chișinău – Larnaca – Chișinău: 19 – 29 iunie, dus – 54,99 euro, întors – 59,99 euro

Chișinău – Berlin – Chișinău: 17 – 22 iunie, dus – 69,99 euro, întors – 79,99 euro

Chișinău – Dortmund – Chișinău: 16 – 23 iunie, dus – 89,99 euro, întors – 79,99 euro

Chișinău – Atena – Chișinău: 17 – 24 iunie, dus – 59,99 euro, întors – 69,99 euro

Chișinău – Bologna – Chișinău: 17 – 24 iunie, dus – 99,99 euro, întors – 69,99 euro

Chișinău – Milano – Chișinău: 17 – 22 iunie, dus – 69,99 euro, întors – 89,99 euro

Chișinău – Roma – Chișinău: 16 – 23 iunie, dus – 89,99 euro, întors – 59,99 euro

Chișinău – Torino – Chișinău: 19 – 26 iunie, dus – 59, 99 euro, întors – 54,99 euro

Chișinău – Veneția – Chișinău: 1 – 8 iulie, dus – 79,99 euro, întors – 69,99 euro

Chișinău – Verona – Chișinău: 1 – 8 iulie, dus – 49,99 euro, întors – 59,99 euro

Chișinău – Barcelona – Chișinău: 16 – 24 iunie, dus – 69,99 euro, întors – 69,99 euro

Chișinău – Londra – Chișinău: 17 – 22 iunie, dus – 79,99 euro, întors – 99,99 euro

Wizz Air introduce obligativitatea purtării măștilor și asigură distanțarea între pasageri

Operatorul low-cost Wizz Air anunță că, odată cu relansarea zborurilor regulate, introduce măsuri adiționale de igienă pentru a asigura sănătatea și siguranța călătorilor și a echipajelor, în contextul pandemiei cu coronavirus.

Deși filtrele HEPA ale tuturor aeronavelor Wizz Air filtrează 99,7% dintre virusurile și bacteriile din aerul din cabină, echipajul, precum și pasagerii, vor avea obligația să poarte măști pe tot parcursul zborului. În cazul zborurilor de peste 4 ore, vă recomandăm să aduceți mai multe măști de față. Orice alt echipament de protecție este recomandat și apreciat. Echipajul de cabină va distribui șervețele de igienizare fiecărui pasager, în timp ce eliminarea revistelor de la bord și încurajarea plății cu mijloace contactless în timpul cumpărăturilor la bord sunt măsuri introduse pentru minimizarea contactului fizic. Respectați regulile de distanțare socială atât în avion, cât și în afara acestuia. Vom lua în considerare acest lucru atunci când alocăm locurile, ori de câte ori este posibil. Pe zborurile unde gradul de încărcare permite, echipajul va supraveghea distanțarea locurilor între pasageri”, precizează Wizz Air.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 și A321, una dintre cele mai tinere flote din lume și oferă mai mult de 710 rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 154 de destinaţii din 45 de ţări.

Fly One anunță că va relua zborurile regulate dinspre Chișinău începând cu 1 iulie 2020

Deși restricțiile de zbor urmează să fie ridicate la 15 iunie, Compania FlyOne a anunțat că va relua cursele regulate și charter spre cele 14 destinații începând cu 1 iulie 2020.

Astfel, potrivit reprezentanților FlyOne, începând cu 1 iulie vor fi reluate zborurile către toate cele 14 destinații existe până la impunerea restricțiilor, 10 curse regulate și 4 curse charter: Frankfurt, Tel Aviv, Sankt Petersburg, Londra, Moscova, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Bodrum, iar biletele pot fi rezervate până în luna martie 2021.

Pentru a afla cât va costa un bilet spre una dintre cele 14 destinații, ZdG a făcut mai multe căutări pe site-ul operatorului aerian.

Prețul unui bilet tur – retur, pe parcursul lunii iulie, de la Chișinău spre una dintre destinațiile operate de Fly One ( perioda a fost selectată aleatoriu ):

  • Chișinău – Moscova – Chișinău: 1 – 8 iulie, dus – 74 euro, întors – 74 euro
  • Chișinău – Saint Petersburg: 22 – 29 iulie, dus – 83 euro, întors – 69 euro
  • Chișinău – Parma – Chișinău: 4 – 11 iulie, dus – 49 euro, întors – 102 euro
  • Chișinău – Verona – Chișinău: 3 – 10 iulie, dus – 84 euro, întors – 107 euro
  • Chișinău – Dublin – Chișinău: 5 – 12 iulie, dus – 106 euro, întors – 149 euro
  • Chișinău – Lisabona – Chișinău: 11 – 18 iulie, dus – 139 euro, întors – 179 euro
  • Chișinău – Paris – Chișinău: 3 – 10 iulie, dus – 79 euro, întors – 169 euro
  • Chișinău – Frankfurt – Chișinău: 13 – 20 iulie, dus – 54 euro, întors – 83 euro
  • Chișinău – Tel Aviv – Chișinău: 19 – 26 iulie, dus – 94 euro, întors – 104 euro

FlyOne: Pasagerii sunt obligați să poarte mască și mănuși de protecție la îmbarcarea în aeronavă și va fi exclus serviciul de catering

Potrivit reprezentanților FlyOne, în contextul prevenirii riscului de infecție cu noul coronavirus, pentru siguranța pasagerilor și a personalului din aeroporturi și de la bordul aeronavelor, Compania a implementat măsuri adiționale de igienă: dezinfecția aeronavei, distanța socială la check-in și la îmbarcare, produse antibacteriene pentru dezinfecția mâinilor la îmbarcarea în aeronavă. De asemenea, conform noilor proceduri FlyOne, în baza instrucțiunilor operaționale ale CAA Moldova și EASA, pasagerii sunt obligați să poarte mască și mănuși de protecție la îmbarcarea în aeronavă.

FlyOne informează că toate aeronavele sale sunt echipate cu filtre de aer HEPA care elimină 99.97% dintre viruși și bacterii. De asemenea, pentru minimizarea contactului fizic, informăm despre excluderea serviciului catering și a revistei pentru o perioadă nedeterminată. FLYONE continuă să implementeze măsuri adiționale de curățare și protecție în strânsă colaborare cu Autoritatea Aeronautică Civilă, Agenția Națională pentru Sănătate Publică, companiile handling și operatorii aeroportuari”, precizează FlyOne.

Air Moldova: „Deocamdată nu a fot luată o decizie”

Solicitați de către ZdG, reprezentanții companiei Air Moldova ne-au comunicat că deocamdată nu a fost luată o decizie finală cu privire la relansarea, începând cu 15 iunie, a zborurilor regulate efectuate de către operatorul aerian până la impunerea restricțiilor de zbor în legătură cu pandemia de Covid-19.

Deocamdată nu a fost anunțat faptul că vor fi reluate zborurile. Astfel, în perioada 9 – 21 iunie, mai exact până pe 21 iunie compania Air Moldova va opera curse charter aprobate de către autorități”, ne-au comunicat reprezentanții Air Moldova.

În perioada 9 – 21 iunie 2020, Compania aeriană Air Moldova va opera următoarele zboruri charter autorizate:

  • Moscova – Chișinău 09 iunie 2020
    Decolarea din DME 09:50, sosirea 11:50 timp local
  • Moscova – Chișinău 12 iunie 2020
    Decolarea din DME 09:50, sosirea 11:50 timp local
  • Moscova – Chișinău 15 iunie 2020
    Decolarea din DME 09:50, sosirea 11:50 timp local
  • Moscova – Chișinău 18 iunie 2020
    Decolarea din DME 09:50, sosirea 11:50 timp local
  • Moscova – Chișinău 21 iunie 2020
    Decolarea din DME 09:50, sosirea 11:50 timp local
  • St. Petersburg – Chișinău 13 iunie 2020
    Decolarea din LED 09:35, sosirea 11:50 timp local
  • Chișinău – Londra – Chișinău 14 iunie 2020
    Decolarea din KIV 12:50, sosirea 14:00 timp local
    Decolarea din STN 15:00, sosirea 20:00 timp local
  • Krasnodar – Chișinău 14 iunie 2020
    Decolarea din KRR 09:30, sosire 11:30 timp local
  • Chișinău – Londra – Chișinău 21 iunie 2020
    Decolarea din KIV 12:50, sosirea 14:00 timp local
    Decolarea din STN 15:00, sosirea 20:00 timp local
  • Chișinău – Dublin – Chișinău 17 iunie 2020
    Decolarea din KIV 13:20, sosirea 15:00 timp local
    Decolarea din DUB 16:00, sosirea 21:30 timp local
  • Chișinău – Frankfurt – Chișinău 17 iunie 2020
    Decolarea din KIV 06:50 sosirea 08:30 timp local
    Decolarea din FRA 09:30, sosirea 14:20 timp local

Pentru mai multe informații în legătură cu relansarea zborurilor regulate operate de către Air Moldova, reprezentanții companiei ne-au îndemnat să expediem o solicitare în scris, lucru pe care l-am și făcut luni, 8 iunie. Astfel, responsabilii Air Moldova ne-au comunicat că vor reveni ulterior cu mai multe informații la acest subiect.

Air Moldova: Toți pasagerii trebuie să poarte în mod obligatoriu măşti și mănuşi de unică folosinţă

Ca și în cazul celorlalte companii, în scopul prevenirii riscurilor de răspândire a virusului reprezentanții „Air Moldova” anunță că sunt întreprinse măsuri suplimentare de protecție la toate zborurile operate de companie.

Toți pasagerii la cursele operate de compania Air Moldova în această perioadă sunt rugați să poarte în mod obligatoriu măşti și mănuşi de unică folosinţă”, precizează Air Moldova.

Air Moldova operează zboruri directe spre 33 destinaţii din Europa, Rusia şi Asia precum: Atena, Barcelona, Bologna, Bruxelles, București, Dubai, Dublin, Geneva, Istanbul, Ekaterinburg, Florenţa, Frankfurt, Larnaca, Lisabona, Londra, Krasnodar, Kiev, Madrid, Milano, Moscova, Paris, Roma, Veneția, Verona, Viena, Sankt-Petersburg, Tel-Aviv și Torino la care se adaugă cursele sezoniere – Antalya, Dalaman, Heraklion, Tivat și Sharm-el-Sheikh.

Deocamdată, nu toate țările au deschis liniile aeriene pentru cetățenii R. Moldova, în contextul situației epidemiologice locale în legătură cu pandemia de Covid-19. Astfel că, înainte de a procura bilete către destinațiile solicitate, pasagerii trebuie să se asigure că nu vor întâmpina impedimente la efectuarea zborului dorit.

Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a decis pe 3 iunie curent reluarea curselor regulate de transport aerian dinspre și înspre R. Moldova. Astfel, traficul aerian va fi reluat în totalitate începând cu 15 iunie 2020.

La 17 martie curent, în R. Moldova a fost instituită Stare de Urgență pentru 60 de zile, adică până la 15 mai, în legătură cu prevenirea și răspândirea pandemiei de COVID-19. În aceeași zi în care a fost instituită starea de urgență, a fost sistat traficul aerian, indiferent de direcția de intrare sau ieșire din R. Moldova.