Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Deputat PPDA, în vama Leușeni:…

Deputat PPDA, în vama Leușeni: „Zeci de cetățeni sunt debusolați și nemulțumiți de decizia autorităților de a le interzice deplasarea peste hotarele R. Moldova”

Deputatul Platformei DA, Chiril Moțpan, a mers noaptea trecută la punctul de trecere Leușeni, acolo unde mai mulți șoferi care efectueaza curse internaționale au protestat, fiind nemulțumiți de faptul că nu pot să ajunga din R. Moldova la destinațiile stabilite, pentru a transporta pasageri și colete.

Potrivit parlamentarului, în spațiul de la intrarea in vama Leușeni discuțiile aprinse au continuat până după miezul nopții, iar unități de transport erau înșiruite pe o distanță de câteva sute de metri.

Unități de transport înșiruite pe o distanță de câteva sute de metri, zeci și zeci de cetățeni debusolați și nemulțumiți de decizia autorităților de a le interzice deplasarea peste hotarele Republicii Moldova.
Transportatorii se plâng că, deși au actele în ordine, ANTA îi sancționează foarte dur fără motive, zic ei.
Situația tinde să degradeze tot mai tare. Atât transportatorii, cât și pasagerii lor sunt cu nervii la pământ. Forțe impunătoare ale poliției asigură ordinea publică și securitatea în zona de frontieră.
Pentru a nu admite degradarea situației, regimul urmează să intervină imediat. Statul este obligat să-și trateze cetățenii cu respect și încredere
”, a scris deputatul pe Facebook.

În acest context, Moțpan a menționat că în vineri dimineață a stabilit o întrevedere cu reprezentații unor instituții de stat, la Parlament, „pentru a identifica o soluție menită să amelioreze situatia tensionată de la vama Leușeni”.

Mai mulți șoferi care efectueaza curse internaționale au protestat joi seara, 6 august, la punctul de trecere Leușeni. Conducătorii auto susțin că sunt nemulțumiți de faptul că nu pot să ajunga din R. Moldova la destinațiile stabilitepentru a transporta pasageri și colete. Polițiștii prezenți la fața locului au declarat că manifestanții și-au parcat mașinile și au blocat ilegal vama. La graniță au ajuns și mascații de la Brigada de poliție cu destinație specială „Fulger”.

Reprezentanții Poliției de Frontieră au emis joi seară un comunicat de presă prin care au menționat că protestul desfășurat la vama Leușeni este calificat ca „unul ilegal, iar blocajul accesului în punctul de trecere Leușeni crează neînțelegeri din partea altor cetățeni aflați în trafic”.