Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Cadrul normativ și mecanismele practice…

Cadrul normativ și mecanismele practice de contracarare a infracțiunilor de răspândire a informațiilor false, vor fi examinate în dezbateri publice la Parlament

Cadrul normativ și mecanismele practice de contracarare a infracțiunilor de răspândire a informațiilor false, vor fi examinate în dezbateri publice. Despre asta au anunțat reprezentanții Parlamentului joi, 30 septembrie, printr-un comunicat de presă.

În notă se menționează că, având în vedere gravitatea și amploarea răspândirii în Republica Moldova a infracțiunilor de falsificare (clonare), uzurpare a identității în spațiul on-line, de difuzare a știrilor false și denigratoare, în special la adresa persoanelor publice, precum și constatând ineficiența sau chiar lipsa unui cadru normativ și a mecanismelor practice de contracarare a acestora, Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică în comun cu Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media lansează prezenta invitație de convocare a ședinței de dezbateri publice la subiectele sus-menționate, cu participarea autorităților competente, asociațiilor obștești și mass-media, în vederea identificării unor soluții normative și practice viabile.   

Ședința în cauză se va desfășura la data de 05.10.2021 cu începere de la ora 09:00 în sala Europei din incinta Parlamentului.

Organizațiile și experții în domeniul vizat, interesați de participare la această ședință, vor depune o solicitare în acest sens, cu indicarea numelui, profilului profesional și a datelor de contact, la adresa de email csn@parlament.md, cel târziu până luni 04.10.2021, ora 12-00.