Principală  —  IMPORTANTE   —   Autoritățile anunță că au pornit…

Autoritățile anunță că au pornit 94 de cauze penale în urma falsificării certificatelor de vaccinare COVID-19: 70 se referă la persoane fizice, iar 22 la persoane juridice

Foto: border.gov.md

Prejudiciile generate de fenomenul falsificării certificatelor de vaccinare și măsurile luate pentru prevenirea acestor fărădelegi au fost principalele subiecte de discuții în cadrul conferinței de presă, care a avut loc luni, 7 februarie, cu participarea reprezentanților organelor de drept, autorităților în domeniul de securitate și sănătate. 

Potrivit unei note emise de către Ministerul Sănătății (MS), în ultimele luni, 94 de cauze penale au fost pornite în urma falsificării certificatelor de vaccinare COVID-19, precum și a acțiunilor de corupție în același context.

Potrivit instituțiilor de drept implicate, din cele 94 de cauze penale pornite, 70 de cauze penale se referă la acțiunile săvârșite de persoane fizice, 22 cauze se referă la acțiuni comise de persoane publice (angajați ai instituțiilor medicale, angajați ai organelor de drept etc), iar alte două  la acțiunile persoanelor juridice. Pe 7 februarie curent, în instanța de judecată au fost expediate cu rechizitoriu trei cauze penale care vizează falsul informatic, coruperea pasivă și confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale.

Persoanele care vor fi găsite vinovate riscă pedepse de la 1350 de unități convenționale, privarea dreptului de a ocupa anumite funcții publice, muncă neremunerată în folosul comunității, dar și privațiune de libertate de la doi ani până la 15 ani.

Reprezentanții Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie și ai Comisiei parlamentare securitate națională au declarat că stoparea și prevenirea cazurilor de falsificare a certificatelor de vaccinare este o prioritate pentru toate instituțiile statului. În prezent,  se elaborează un proiect de lege pentru înăsprirea sancțiunilor care vizează falsul procesului de vaccinare, dar și pentru a optimiza și securiza sistemul electronic de evidență a persoanelor vaccinate.

Potrivit autorităților, o parte din cazurile de falsificare s-au produs din cauza existenței unor erori în Registrul de evidență a vaccinării împotriva COVID-19, ceea ce a făcut posibilă modificarea retrospectivă a datelor, precum și introducerea unor date denaturate. Astfel, sistemul informațional vulnerabil la fraudă a facilitat ca persoanele cu acces la sistem să elibereze certificate false. Aspectele date au fost identificate, iar dezvoltatorii din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică în comun cu cei ai Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică au ajustat mai multe funcționalități, inclusiv securizarea conturilor de intrare. În prezent, sunt în proces o serie de alte perfecționări și reglementări, inclusiv asigurarea schimbului de date cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, care să permită generarea alertelor și eliminarea acestor fraude.

Până în prezent, 1 016 526 de persoane au încheiat schema completă de vaccinare împotriva COVID-19.