• Reprezentanți ai forțelor unioniste au format un bloc comun și vor să-și încerce puterile la alegerile locale

    Reprezentanți ai forțelor unioniste au format un bloc comun și vor să-și încerce puterile la alegerile locale
    vizualizări
    05 aprilie 2019 | 13:59

    Trei partide din R. Moldova şi trei organizaţii civice au semnat astăzi, 5 aprilie, un protocol de colaborare şi de constituire a Blocului „Unirea”. Reprezentanţii forţelor unioniste susţin că noul bloc îşi propune să participe la viitoarele alegeri locale, dar şi la alegerile parlamentare anticipate, în caz că vor fi organizate. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă.

    Astfel, din componenţa noului bloc fac parte: Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei”, condusă de Anatol Ursu, Asociația „UNIREA-ONOARE, DEMNITATE ȘI PATRIE”, condusă de Vlad Bilețchi, Blocul „Unității Naționale”, condus de Ion Leașcenco, Partidul Național Liberal în frunte cu Vitalia Pavlicenco, Partidul Liberal Reformator, în frunte cu vicepreşedinta Tatiana Potîng și Partidul „Democrația Acasă” condus de Vasile Costiuc.

    Lidera Partidului Național Liberal, Vitalia Pavlicenco, a remarcat că, deși nu s-a produs unirea partidelor pro-românești, unioniste, înainte de alegerile parlamentare, niciodată nu este târziu și este bine că acest lucru începe cu adevărat. În acest context, Vitalia Pavlicenco îndeamnă și alte entități să se alăture blocului şi să formeze o mișcare unionistă puternică: „Acest lucru este singura cale corectă pentru al doilea stat românesc”.

    Vicepreședinta Partidului Liberal Reformator, Tatiana Potîng, susține că această forță unionistă își propune să elaboreze o agendă unificată, cu acțiuni bine țintite, ca să se ajungă la fiecare potențial alegător unionist. „Avem două obiective de atins. În primul rând, avem de recâștigat electoratul unionist. În al doilea rând, avem misiunea de a informa și a educa cealaltă parte a electoratului, care este încă rătăcită și îndoctrinată cu ideologie sovietică”, a declarat Tatiana Potîng.

    În cadrul conferinţei, Liderul Asociației Obștești „Unirea – ODIP”, Vlad Bileţchi, a spus că Blocul urmărește să creeze posibilități și șanse pentru vectorul unionist în Republica Moldova.

    „Anunțăm ferm și clar că, de acum încolo, vom depune toate eforturile pentru a unifica toate forțele unioniste, indiferent de certurile, neînțelegerile şi disensiunile care au avut loc în trecut. Ne asumăm responsabilitatea să nu dăm înapoi niciun pas, să mergem înainte”, a declarat Bilețchi, care a menționat că rezultatul alegerilor parlamentare din 24 februarie, i-a determinat să se unească într-un singur bloc care are drept scop înfăptuirea Unirii Republicii Moldova cu România.

    Liderul Blocului „Unităţii Naţionale”, Ion Leaşcenco, a declarat că Blocul „Unirea” are ca scop unificarea tuturor forţelor unioniste sub acelaşi drapel al cauzei reîntregirii, participarea la toate manifestările civice, culturale şi eventuale campanii politice din spaţiul pruto-nistrean.

    „Dorim să oferim o opţiune primarilor unioniști și oamenilor de bună credință din localitățile deșteptate ale țării. Doar uniți putem reuși să construim o forță veritabilă, care ne va reprezenta pe toate palierele. Unirea face puterea”, susține Ion Leaşcenco, liderul Blocului „Unității Naționale”.

    „Putem învinge doar unindu-ne eforturile”, a declarat Vasile Costiuc, Presedintele Partidului „Democraţia Acasă”, care menţionează că Blocul are uşile deschise pentru toţi cei care împărtăşesc dezideratul reunificării neamului românesc.

    Foto: privesc.eu

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Î.S. „Poșta Moldovei” recepționează trimiteri internaționale, dar în același timp expediază colete și scrisori spre 37 de destinații

    Î.S. „Poşta Moldovei” anunţă că recepţionează trimiterile poştale spre 37 de destinaţii. Reluarea trimiterilor spre aceste destinaţii este posibilă datorită colaborării Î.S. Poşta Moldovei cu companiile aeriene…
    Î.S. „Poșta Moldovei” recepționează trimiteri internaționale, dar în același timp expediază colete și scrisori spre 37 de destinații

    Ședința de la Curtea de Apel la care urma să fie examinat recursul depus de avocații lui Vladimir Plahotniuc, împotriva mandatului de arestare, amânată. Cererea depusă de avocat

    Ședința de la Curtea de Apel Chișinău, în cadrul căreia urma să fie examinat recursul depus de avocații fostului lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, în legătură cu mandatul de arestare emis anterior pe numele fo…
    Ședința de la Curtea de Apel la care urma să fie examinat recursul depus de avocații lui Vladimir Plahotniuc, împotriva mandatului de arestare, amânată. Cererea depusă de avocat

    CNAM raportează majorarea veniturilor proprii

    În primele cinci luni ale anului curent, Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a acumulat în fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) venituri proprii de aproape 2,8 miliarde…
    CNAM raportează majorarea veniturilor proprii

    VIDEO/ Apărarea lui Platon și Procuratura Generală, despre declarațiile notarei Olga Bondarciuc, care spune că apropiații controversatului om de afaceri ar fi amenințat-o

    Notara Olga Bondarciuc, care a fost anterior implicată în autentificarea mai multor documente ce vizează afacerile lui Vlad Plahotniuc, a declarat marți, 2 iunie, că ar fi amenințată să semneze documente pregăt…
    VIDEO/ Apărarea lui Platon și Procuratura Generală, despre declarațiile notarei Olga Bondarciuc, care spune că apropiații controversatului om de afaceri ar fi amenințat-o

    Autoritățile vor efectua controale inopinate la Piața Centrală în contextul pandemiei de Covid-19: Persoanele care nu vor respecta măsurile impuse vor fi sancționate

    Autoritățile municipale susțin că vor desfășura, periodic, controale inopinate pe teritoriul Pieții Centrale, iar persoanele care vor fi surprinse că nu respectă măsurile impuse de autorități în scopul prevenir…
    Autoritățile vor efectua controale inopinate la Piața Centrală în contextul pandemiei de Covid-19: Persoanele care nu vor respecta măsurile impuse vor fi sancționate

    O nouă intervenție SMURD în R. Moldova. O tânără din Chișinău, transportată de urgență la un spital din București cu elicopterul

    O nouă intervenție Smurd în R. Moldova. În dimineața zilei de astăzi, 2 iunie, echipajul aero –medical SMURD Iași a efectuat o operațiune aeromedicală de transportare a unei femei în vârstă de 27 de ani di…
    O nouă intervenție SMURD în R. Moldova. O tânără din Chișinău, transportată de urgență la un spital din București cu elicopterul