(Galerie Foto) Noii miniștri au depus jurământul de învestire

Noii miniștri desemnați au depus jurământul de învestire. Decretele au fost semnate de șeful Legislativului, Andrian Candu, care a exercitat temporar interimatul funcției de președinte al țării.

„Refuzul deliberat al președintelui țării de a-și îndeplini obligația constituțională de numire a noilor membri ai Guvernului la propunerea repetată a prim-ministrului este o încălcare a obligațiilor constituționale ale șefului statului, constatată de Curtea Constituțională”, se spune într-un comunicat emis de Parlamentul R. Moldova.

Curtea Constituțională a constatat circumstanțele care justifică interimatul funcției de președinte al R. Moldova pentru remanierea guvernamentală la 2 ianuarie 2018.

Amintim că la 21 decembrie 2017, Dodon, la solicitarea premierului Pavel Filip, a semnat decretele prin care au fost demiși din funcții cinci miniștri și un vicepremier: Stela Grigoraș, Andrei Galbur, Vasile Bâtca, Vladimir Cebotari, Octavian Calmâc şi Gheorghe Bălan.

Aceștia fiind înlocuiți cu Svetlana Cebotari – Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Alexandru Tănase – Ministerul Justiției, Liviu Volconovici – Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Tudor Ulianovschi – Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Chiril Gaburici – Ministerul Economiei și Infrastructurii, Cristina Lesnic – vicepremier pentru Reintergrare și Iurie Leancă – vicepremier pentru Integrare Europeană.

După depunerea jurământulu, premierul Filip a venit cu un mesaj de felicitare și încurajare a noilor miniștri: „Începem un an nou cu o nouă formulă guvernamentală. Este un pas care se încadrează în acel lanț de reforme pe care l-am pornit. Nu va fi un an simplu, în special, pentru că este un an electoral. Îmi exprim încrederea că veți munci eficient și sunt sigur că ne vom ține departe de polemici și ne vom concentra mai mult pe lucrurile pe care trebuie să le facă un executiv și să fim mai aproape de oameni și să încercăm să venim cu soluții. Cu toate că nu aveți mult timp la dispoziție pentru a vă acomoda, aveți practica necesară pentru a reuși. La finalul acestui an vreau să putem sta în fața cetățenilor R. Moldova și să le putem spune că am făcut totul ca să ce ne-a stat în puteri”.

Cu un mesaj de felicitare și optimist s-a arătat și Andrian Candu, președintele Parlamentului care a exercitat astăzi interimatul funcției de președinte al țării.

„Vă doresc să aveți un mandat de succes. Începutul acestui an să fie un nou început pentru R. Moldova și Guvern. Să scrieți o nouă pagină pentru o R. Moldova de succes și realizări. Guvernul Filip a reușit să înceapă unele reforme foarte dificile și a adus o creștere economică. Fiecare dintre voi aveți nivelul de pregătire și profesionalism și sunt sigur că veți reuși. Este un an dificil și plin de provocări. Sunt foarte multe lucruri ce trebuie de făcut ca cetățenii să simtă o viață mai bună. Mai mult, trebuie să depășiți așteptările cetățenilor. Instituțiile trebuie să fie guvernate de lege, iar funcționarii și demnitarii să fie profesioniști și devotați. Realizări frumoase și un nou început pentru R. Moldova”, a declarat Candu.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *