Ce spune Ministrul Afacerilor Interne despre paza de la reședința lui Plahotniuc în timpul ultimului protest de la Chișinău

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan afirmă, în legătură cu numărul mare de polițiști care au păzit casa lui Vlad Plahotniuc în timpul ultimului protest de la Chișinău, că dacă ar exista amenințări la adresa liderului Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, s-ar lua o atitudine similară. Totodată, Jizdan spune despre paza mai puțin numeroasă din jurul instituțiilor publice că a fost suficientă pentru a asigura ordinea. 

– De ce a fost nevoie de pază în jurul casei lui Vlad Plahotniuc?
– Trebuia să-i dăm voie să-l ucidă toți oamenii acolo?
– Cine voia să-l ucidă? Ați văzut că protestele au fost foarte pașnice.
– Foarte pașnice? Slavă Domnului.
– De ce atâta pază?
– Am pus pază ca să nu intre în casă, unde locuiesc mai mulți oameni. Acolo locuiește familia lui.
– Vlad Plahotniuc este o persoană fără funcție în stat, de ce este protejat de un asemenea număr de polițiști, care sunt plătiți din bani publici?
– Noi protejăm orice om pe fața pământului și dacă mâine cineva o să vrea să meargă peste casa lui Andrei Năstase, aceeași pază o să aveți și dacă cineva o să împroaște cu pietre în casa lui Andrei Năstase, eu o să dau indicații să se aplice gaz împotriva acestor oameni. Noi vrem să facem politică, haideți să facem politică. Din partea serviciilor operative la noi vin foarte multe mesaje, citiți Facebook-ul – lume care îndeamnă să intre în casa ceea, să dea foc, să omoare toată lumea, voi faceți abstracție…
– Vă referiți la Vlad Plahotniuc?
– Și la Vlad Plahotniuc. Noi, dacă nu luăm măsuri înseamnă că e vinovată poliția, dar dacă luăm măsuri, tot poliția e vinovată. Ce propuneți voi? Dați-mi o alternativă.
– Bun, dar în fața unor instituții de stat era poliție mai puțină.
– Era destulă, suficientă forță ca noi să asigurăm ordinea publică.

Valul de proteste de la Chișinău, dar și din diaspora a pornit după invalidarea alegerilor pentru funcția de primar al  mun. Chișinău, câștigate de Andrei Năstase. Pentru 26 august s-a anunțat convocarea Marii Adunări Cetățenești.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *