Candidații PDM, primii în buletinele de vot în 46 de circumscripții. Explicațiile „fenomenului”

În 46 de circumscripţii uninominale din cele 51, candidații Partidului Democrat din Moldova (PDM) sunt primii în buletinele de vot. În doar cinci circumscripții, locul 1 este ocupat de reprezentanții Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM). PDM, în urma tragerii la sorți, este primul în buletinul de vot și pe circumscripția națională, la fel ca la alegerile parlamentare din noiembrie 2014. Și la alegerile prezidențiale din 2016, Marian Lupu, candidatul formațiunii a fost inclus în buletin sub numărul 1. Ulterior însă, acesta s-a retras din cursă.

Cum se explică faptul că  în 46 de circumscripţii unonominale, în buletinele de vot, candidații PDM ocupă locul 1?

„Părerea mea este că putem să ne uimim de acest fenomen. Nouă ni se va spune că este dovada unei bune organizări a Partidului Democrat, aşa cum a fost la alegerile prezidenţiale din 2016, când pentru Marian Lupu, în câteva ore au fost adunate 30 000 de semnături. Atunci toată lumea se minuna că listele de subscripţie, eliberate de Comisia Electorală Centrală, nici nu puteau ajunge la locul de destinaţie. Desigur, este un fenomen care dă de gândit, dar noi ştim care va fi răspunsul Partidului Democrat. Dacă îî acuzăm, ne vor răspunde că nu avem dreptate, că suntem răuvoitori şi că invidiem partidul. Ştim cazul domnului Vladimir Plahatniuc când s-a depistat că o singură mână a scris mai multe listecu datele personaleale alegătorilor. Aceaste coincidenţe stranii cumva se leagă între ele”, crede analistul politic Igor Boțan. 

În urmă cu două săptămâni, în  cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, Andrian Candu, vicepreședintele PDM susţinea că explicația acestui „fenomen” se datorează faptului că democrații „au mână norocoasă”.

„Cel care ne reprezintă la tragerea la sorţi are mână norocoasă. Pare-mi-se odată a fost Sârbu, acum a fost domnul Cebotaru. În circumscripţiile uninominale ţine de cine se înregistrează primul, cine a fost bravo şi cine s-a pregătit. Dar noi ne-am pregătit din timp. Acolo ţine deja de eficienţă, de menagement şi de organizare, nu de noroc. Noi am fost primii în ziua în care s-a deschis înregistrarea. Cine se trezeşte mai dimineaţă, ajunge mai departe, vorba noastră”, a punctat președintele Parlamentului, tot el, vicepreședinte al PDM. 

Ordinea în buletinul de vot a partidelor înregistrate în cursa electorală s-a stabilit  în urma tragerii la sorţi, efectuată de Comisia Electorală Centrală la 26 decembrie 2018, cu participarea reprezentanţilor fiecărui partid care s-a înregistrat în ziua respectivă. În prima zi s-au înregistrat în cursă patru partide: PDM, PSRM, Blocul Electoral ACUM şi PCRM. 

Unii concurenți electorali au avut însă dubii față de corectitudinea tragerii la sorți.

„Bara din fața mesei unde sta comisia e cu 10 cm mai înaltă decât suprafața mesei. Eu am chemat-o pe fata noastră care-i împuternicită să ne reprezinte interesele la CEC și am întrebat-o. Ea a zis că nu a văzut nimic din sală. Este bara, iar plicurile cu numerele 1,2,3,4 nu se vedeau. Noi știm cum se repartizează biletele. Din sală nu se vede ce este după acea bară…”, declara anterior Vladimir Voronin, liderul PCRM. 

La alegerile parlamentare din noiembrie 2014, PDM, la fel, a fost primul partid din buletin de vot. Și la alegerile prezidențiale din 2016, Marian Lupu, candidatul formațiunii PDM a fost inclus în buletinul de vot sub numărul 1. Ulterior însă, acesta s-a retras din cursă.

Cele cinci circumscripții în care candidații PDM nu ocupă locul 1 în buletinul de vot. Acolo, primii în buletin sunt candidații socialiștilor:

Circumscripția uninominală nr. 26, mun. Chișinău, PSRM
Circumscripția uninominală nr. 31, mun. Chișinău, PSRM
Circumscripția uninominală nr. 45, mun. Comrat, PSRM
Circumscripția uninominală nr. 47, or. Camenca, Rîbnița, Dubăsari și Grigoriopol, PSRM
Circumscripția uninominală nr. 48, or. Slobozia, mun. Tiraspol și Bender, PSRM

În circumscripția nr. 26, Chișinău, candidatul PDM este medicul Mihai Stratulat. Acesta a fost înregistrat în cursa electorală din a doua încercare, după ce, inițial, mai multe semnături colectate de reprezentanții săi au fost declarate nevalabile.  În circumscripția nr. 31, candidatul democraților este Chiril Gaburici. Acesta a fost înregistrat în cursă mai târziu, pentru că a ales să-și exercite funcția de ministru al Economiei și Infrastructurii, fără a degreva din funcția. Dacă s-ar fi înregistrat în cursa electorală anterior, Gaburici nu putea să-și exercite funcția de ministru. În circumscripția nr. 45, candidatul democraților este Fiodor Mincu, în circumscripția 47 – Ivan Delibaltov, iar în circumscripția nr. 48 – Mihal Malașevschi.

Ce spune Codul Electoral despre înregistrarea candidaților:
„În cazul în care reprezentanţi ai mai multor partide, mai multor organizaţii social-politice, a mai multor blocuri electorale, mai mulţi candidaţi independenţi depun în acelaşi timp toate documentele necesare la biroul desemnat pentru înregistrare, ordinea de primire a documentelor se stabileşte prin tragere la sorţi, conform regulamentului elaborat de Comisia Electorală Centrală şi publicat în Monitorul Oficial al R. Moldova”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *