UPDATE Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, condamnat la 12 ani de închisoare. Poliția a inițiat un dosar de căutare, în baza căruia acesta urmează să fie localizat, reținut și prezentat organelor de drept
Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei (APG), Dmitri Constantinov, a fost condamnat la 12 ani de închisoare în dosarul de abuz de putere și delapidarea a peste 46 de milioane de lei. Sentința a fost pronunțată vineri, 26 decembrie, de către Judecătoria Comrat. Informația a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de către Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG).
Totodată, instanța a dispus aplicarea arestului preventiv în privința lui Constantinov, din momentul reținerii. Acesta nu s-a prezentat la ședința de judecată, motiv pentru care ar urma să fie anunțat în căutare.
UPDATE 13:40 „În contextul pronunțǎrii sentinței de astǎzi, prin care Dmitri Constantinov a fost condamnat la 12 ani de detenție, Poliția a inițiat un dosar de căutare, în baza căruia acesta urmează să fie localizat, reținut și prezentat organelor de drept”, se arată în comunicatul emis de Inspectoratul General al Poliției.
„S-a mai dispus încasarea din contul inculpatului a cheltuielilor de judecată, a prejudiciului material, moral în sumă totală de peste 40 milioane de lei”, a precizat Violina Moraru.
Abuz de putere și delapidare de peste 46 de milioane de lei
Dmitri Constantinov a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și delapidarea averii străine în mai 2025.
Potrivit Procuraturii UTA Găgăuzia, în perioada 2017 – 2020, Constantinov, care exercita funcția de director al unei societăți comerciale din orașul Comrat, împreună cu alte persoane, prin abuz de serviciu, ar fi autorizat transferuri nejustificate de fonduri de pe contul societății pe care o gestiona pe contul altei entități economice unde activa o persoană apropiată acestuia.
„Mai mult, au fost încheiate contracte fictive care au adus compania în stare insolvență, iar în consecință a fost intentarea procedura de insolvabilitate.
Directorul intenționat a tăinuit discrepanța existentă între datele din rapoartele financiare, astfel cauzând fondatorilor întreprinderii prejudicii materiale în proporții deosebit de mari, în sumă de peste 46 milioane lei. Același bărbat este acuzat de săvârșirea infracțiunii de delapidare a averii străine, prejudiciind un fondator cu peste 600 mii lei.
În cadrul cauzei penale, pentru asigurarea confiscării bunurilor infracționale și repararea prejudiciilor părților vătămate, au fost aplicate sechestre pe bunurile imobile în valoare de peste 46 milioane lei al căror beneficiar efectiv este învinuitul”, menționau anterior procurorii.
Constantinov a pledat nevinovat, conform procurorilor.
Detalii despre activitatea lui Dmitri Constantinov
Dmitri Constantinov a deținut funcția de președinte al Adunării Populare a Găgăuziei din februarie 2022 până în noiembrie 2025, atunci când și-a anunțat plecarea din funcție. Acesta a declarat că pleacă din motive de sănătate și susținea că plecarea sa nu are legătură cu presiuni politice.
Constantinov a fost unul din cei prezenți la Moscova în momentul creării blocului „Victorie”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor.
La fel, Constantinov s-a întâlnit cu Șor în Israel. La scurt timp după întâlnire însă, într-un interviu pentru Europa Liberă, acesta a declarat că nu s-ar mai vedea cu el dacă ar apărea o astfel de oportunitate. „M-a dezamăgit, m-a mințit și nu mai am nicio dorință”.
Dmitrii Constantinov este inginer zootehnist de profesie. A condus câteva întreprinderi zootehnice și firme private. A ajuns pentru prima dată deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei în 1995.