Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un procuror din capitală, sancționat…

Un procuror din capitală, sancționat disciplinar într-un caz de hărțuire sexuală a unei studente

Sursa: Colaj ZdG

Procurorul din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Rîșcani, Igor Buliga, despre care ZdG a scris în noiembrie 2024, citând surse, că este suspectat că ar fi hărțuit sexual o studentă care efectua stagiul de practică în instituție, a fost sancționat disciplinar cu mustrare.

Decizia a fost luată vineri, 13 iunie, de către Colegiul de disciplină și etică din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). În plus, s-a recomandat CSP dispunerea evaluării extraordinare a performanțelor procurorului.

Potrivit deciziei consultate de către ZdG, care nu este publică, în urma analizei materialului probator administrat atât în faza verificării sesizării, cât și în procesul examinării nemijlocite a cauzei disciplinare, audierii unei persoane și a procurorului Igor Buliga, Colegiul a constatat că „s-a făcut dovada atitudinii nedemne a procurorului Igor Buliga, față de studenta *** care a adus atingere onoarei, integrității, probității profesionale sau prestigiului Procuraturii”.

„În speță, atitudinea nedemnă a procurorului Igor Buliga s-a manifestat sub forma „hărțuirii sexuale”, așa cum aceasta este definită de Codul muncii și de Legea nr. 5/2006 cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați. (…) Vis-a-vis de argumentele explicative ale procurorului Igor Buliga, precum că nu ar fi depășit limitele normelor de conduită, Colegiul constată că conduita acestuia în raport cu studenta *** a fost compromisă, iar motivarea în acest sens a procurorului lasă loc pentru critici”, se arată în motivarea deciziei.

Contactat de către ZdG, Buliga a spus că încă nu a văzut decizia.

Legea prevede că, în funcție de gravitatea abaterilor și în condițiile legii, procurorului i se aplică, prin hotărârea Colegiului de disciplină și etică din subordinea Consiliului Superior al Procurorilor, următoarele sancțiuni disciplinare:

  1. avertisment;
  2. mustrare;
  3. reducere a salariului;
  4. retrogradare din funcție;
  5. eliberare din funcția de procuror.

Mustrarea este o critică exprimată în formă scrisă privind faptele comise de procuror.

Citând surse, ZdG a scris anterior că, în septembrie 2024, procurorul i-ar fi făcut studentei apropouri indecente și chiar ar fi atins-o în unele zone ale corpului. Într-una dintre zile, acuzatorul de stat i-ar fi spus tinerei ce se afla în biroul acestuia să încuie prima ușă. Ar fi urmat mai multe cuvinte de laudă în adresa tinerei, iar în final studenta l-a anunțat că merge la baie, expediind de acolo un mesaj către o persoană apropiată prin care o anunța că îi este frică.

Sursele ZdG mai menționează că procurorul general de atuncu, Ion Munteanu, a depus la Consiliul Superior al Procurorilor un demers pentru inițierea urmăririi penale în privința procurorului Igor Buliga.

Solicitată de ZdG în noiembrie 2024, Violina Moraru, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG), a confirmat că pe numele procurorului se examinează o sesizare cu privire la pretinse acțiuni de hărțuire sexuală.

„Confirmăm examinarea de către Procuratura Generală a unei sesizări aferent unor pretinse acțiuni de hărțuire sexuală care ar fi fost comise de către procurorul nominalizat”, a menționat Violina Moraru.

Pe 11 noiembrie 2024, am încercat să obținem o reacție din partea procurorului Igor Buliga. De la anticamera Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Rîşcani, ni s-a spus că acuzatorul de stat se află într-o ședință și să revenim după ora 12:00. L-am telefonat repetat pe procuror, însă acesta avea telefonul deconectat. Ulterior, am încercat din nou să obținem o reacție, expediindu-i și un mesaj, însă procurorul avea telefonul deconectat.

Igor Buliga activează în sistemul procuraturii din iulie 2001, conform procuror.magistrat.md. Din 28 decembrie 2016 este procuror în Procuratura municipiul Chișinău.