Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Un bărbat care ar fi…

Un bărbat care ar fi încercat să mituiască un polițist cu 1 000 de euro, într-un dosar de trafic de droguri, reținut de CNA

Sursa: CNA

O persoană a fost reținută pentru 72 de ore după ce un caz de corupere activă a unui polițist al Inspectoratului Național de Investigații (INI) a fost denunțat la Direcția generală teritorială (DGT) Nord a Centrului Național Anticorupție (CNA), potrivit unui comunicat emis de CNA.

Denunțul a fost depus pe 24 octombrie de către un ofițer al Direcției Investigații Nord al INI care a informat CNA că un bărbat, în privința căruia erau la examinare materiale pe faptul comiterii infracțiunii de trafic de droguri, a propus polițistului 1 000 de euro pentru soluționarea favorabilă a cazului.

În baza denunțului, a fost inițiată o cauză penală pe faptul coruperii active, iar ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți au documentat transmiterea și primirea sumei de 1 000 de euro, soldată cu reținerea în flagrant a persoanei.

În prezent, bănuitul se află în izolator, fiind reținut pentru 72 de ore.

Conducerea urmăririi penală este efectuată de către Procuratura muncipiului Bălți.