Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Adriana Bețișor, fosta…

ULTIMA ORĂ Adriana Bețișor, fosta șefă adjunctă a PA, trimisă în judecată pentru trei capete de acuzare în dosarul în care ar fi primit 50 de mii de euro de la concubina unui condamnat

Adriana Bețișor, fosta șefă adjunctă a Procuraturii Anticorupție (PA) va compărea pe banca acuzaților pentru trei capete de acuzare: corupere pasivă în proporții deosebit de mari, abuz de serviciu și amestec în înfăptuirea justiției. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a finalizat urmărirea penală pe acest caz și a transmis dosarul în judecată, anunță Procuratura Generală a R. Moldova (PG).

Potrivit PG, faptele infracționale ar fi fost comise în anul 2018, atunci când Adriana Bețișor, activând în calitate de procuror, ar fi pretins de la un condamnat 50 mii euro. În schimbul acestei sume, procurorul urma să-i recalifice acțiunile și să-și retragă acuzațiile în dosarul aflat atunci pe rol la Curtea de Apel Chișinău în care acesta fusese condamnat la 12 ani închisoare pentru tentativă de delapidare a averii străine și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.

„Suma ar fi fost transmisă procurorului într-un local din capitală de către concubina condamnatului, iar ca rezultat, procurorul a formulat și înaintat la Curtea de Apel Chișinău susținerile verbale, contrare propriei poziții susținute anterior în prima instanță și, contrar poziției procurorului care a susținut acuzarea la Curtea de Apel Chișinău, renunțând la acuzațiile inițiale și solicitând eliberarea condamnatului din arest. Aceste circumstanțe au fost luate ca bază la adoptarea deciziei instanței de apel și au permis procurorului să-și „onoreze” promisiunea în schimbul banilor extorcați. În prezent, persoana învinuită nu mai activează în organele Procuraturii. Fiind audiat de procurori, acesta nu-și recunoaște vina. La această etapă este cercetat în libertate”, se arată într-o notă informativă a Procuraturii.

Urmărirea penală pe acest caz a fost efectuată de PCCOCS.

Notă: Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanței.

Adriana Bețișor este fosta procuroră care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, precum frauda bancară, dar și cea care a gestionat dosarul penal în care fostul premier Vladimir Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare, în urma unui denunț depus de către Ilan Șor.

Aceasta a fost numită în funcţia de procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție, prin ordinul procurorului general Valeriu Zubco, la 14 iunie 2011, iar pe 6 august 2019, a depus cerere de eliberare din organele Procuraturii din „motive personale”.

În prealabil, la 7 iunie 2011, Beţişor, împreună cu alţi doi colegi de la Institutul Național al Justiției, Dumitru Obadă şi Octavian Iachimovschi, au participat şi câştigat concursul anunţat de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) pentru ocuparea funcţiilor vacante de procuror în cadrul PA. Cei trei candidaţi, conform legii cu privire la Procuratură, fiind absolvenţi ai INJ, au fost admişi la concurs fără susţinerea examenului de capacitate, în baza notelor din atestatul de absolvire al INJ, acolo unde Adriana Beţişor avea indicată media generală – 9,76. Beţişor a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, iar în 2009 a fost înmatriculată la INJ. 

ZdG a scris anterior că, în decembrie 2015, părinţii procurorei Adriana Beţişor, care locuiesc în comuna Cuhneşti, r. Glodeni, au cumpărat o casă cu două niveluri, finalizată în proporţie de 84%, la marginea Chişinăului. „E o casă a membrilor familiei”, declara atunci, Adriana Beţişor.

Adriana Bețișor a plecat din organele procuraturii la 3 iunie 2019.

ZdG a solicitat o reacție de la Adriana Bețișor și va reveni cu detalii.

UPDATE: Prima reacție a ex-procurorei din cadrul PA, Adriana Bețișor, anchetată pentru corupere pasivă în proporții deosebit de mari

Bețișor se declară nevinovată și respinge acuzațiile care i se aducSolicitată de ZdG, Adriana Bețișor susține că „persoane rău-intenționate sau aflate sub oarecare presiune recurg la această calomnie și acuzație gravă împotriva ei”. Bețișor afirmă că „faptele de corupție” care i se aduc au fost invocate de către o persoana care anterior a făcut declarații împotriva lui Veaceslav Platon pe un dosar legat de compania de asigurări Asito.

Acuzațiile aduse Adrianei Bețișor pe marginea acestui subiect au ajuns în spațiul public în vara anului 2019, atunci când fostul ministru al Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a solicitat Procuraturii Generale inițierea procedurii de urmărire penală pe numele procurorei.

Acesta preciza atunci că Bețișor se face vinovată de faptul că a renunțat la învinuirea adusă lui Doboș contra sumei de 50 de mii de euro. Reprezentanții Procuraturii Anticorupție respingeau atunci acuzațiile lansate în spațiul public și menționau că instituția este „interesată să desfășoare, în mod urgent, o anchetă internă, în cadrul căreia va putea oferi toate explicațiile necesare în vederea infirmării acuzațiilor aduse”.