Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Tânăra care a tamponat mortal…

Tânăra care a tamponat mortal o fetiță de 10 ani din Fălești, condamnată la 4 ani și 6 luni de închisoare

Tânăra de 24 de ani, care la începutul lunii decembrie 2022 a tamponat mortal o fetiță din Fălești, a fost recunoscută vinovată de încălcarea regulilor de securitate a circulației, fiind condamnată la 4 ani și 6 luni de închisoare, cu anularea dreptului de a conduce mijloacele de transport. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Bălți, sediul Fălești, pe 20 februarie 2023, anunță Procuratura Generală (PG).

„Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatei, în beneficiul succesorilor părții vătămate, a sumei de 950 000 lei, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii și încasarea în beneficiul statului a sumei de 2625,8 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare”, potrivit PG.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, pe 2 decembrie 2022, aproximativ la ora 07:35, tânăra de 24 de ani, aflându-se la volanul unui automobil, pe un traseu din raionul Fălești, „s-a încadrat în manevra de depășire a unui alt automobilul, cu ieșirea pe banda de circulație în sens opus, și ca rezultat, a tamponat cu partea frontală a automobilului un pieton, care s-a dovedit a fi o minoră. Potrivit raportului de expertiză judiciară, minorei i-au fost cauzate traume incompatibile cu viața, care au dus la deces”.

Atunci, presa locală a scris că fata de 10 ani, care a murit în urma acestui accident, traversa regulamentar strada, împreună cu frățiorul ei.

Oamenii legii menționează că inculpata și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii imputate. În privința acesteia a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Potrivit reprezentanților PG, sentința Judecătoriei Bălți, sediul Fălești, nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.