Principală  —  IMPORTANTE   —   Tabloul pentru 2019 al justiției…

Tabloul pentru 2019 al justiției prin prisma salariilor și cumpărăturilor făcute de șefii instanțelor

Pe parcursul anului trecut, președinții instanțelor de judecată din Republica Moldova au fost modești în cumpărături, unicele achiziții fiind cele de mașini. În schimb, aceștia au ridicat salarii și pensii generoase, declarând venituri lunare de peste 20 de mii de lei.

Curtea Supremă de Justiție

Președintele interimar al Curții Supreme de Justiție Vladimir Timofti a avut în 2019 unul dintre cele mai generoase salarii în rândul președinților de instanță din țară, indicând o remunerare de peste 33 de mii de lei. La venitul salarial se adaugă și pensia de 162 240 de lei. Acesta nu a făcut cumpărături în 2019, dar a vândut pentru patru mii de lei o mașină de model VAZ, fabricată în 1984.

Din salariu și pensie, președinta interimară a Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ de la CSJ, Tamara Chișca-Doneva, a avut anul trecut venituri de 483 226 de lei. În același timp, judecătoarea a contractat anul trecut o datorie de 24 750 de lei.

Iurie Diaconu, președinte interimar al Colegiului penal al instanței, nu a făcut vreo tranzacție anul trecut. Acesta trece în actul de avere un salariu de 379 484 de lei, adică peste 31 de mii d elei lunar, și pensia de 162 240 de lei.

Conform declarațiilor de avere și interese prezentate la Autoritatea Națională de Integritate, nici șefia Curții de Apel Chișinău nu a făcut tranzacții importante în 2019.

Curtea de Apel Chișinău.
Foto: agora.md

Lidia Bulgac, președintă interimară a instanței de apel din Chișinău din august 2019, a avut venituri salariale lunare de peste 29 de mii de lei și o pensie de 129 792 de lei pe parcursul anului trecut. Totodată, aceasta a încasat și 1 200 de lei drept alocație pentru deținerea Ordinului Gloria Muncii.

Vicepreședinta CA Chișinău Nelea Budăi a fost remunerată în funcția de judecător și cea administrativă deținută cu un salariu mediu lunar de 32 300 de lei. Aceasta a beneficiat și de o pensie generoasă: 287 562 de mii de lei.

Un alt vicepreședintele Curții de Apel Chișinău Iurie Iordan a ridicat un salariu mediul lunar de 31 200 de lei.

Familia acestuia a vândut în 2019 două automobile, Toyota Rav 4 din 2007 și Toyota Corolla din 2006, tranzacții din care a obținut venituri de 255 de mii de lei.

Totodată, familia judecătorului a achiziționat o nouă bijuterie pe patru roți, o Toyota Rav 4 fabricată în 2019, despre care susține că a costat 500 966 de lei. În același an însă, familia Iordan a contractat o datorie de 249 452 de lei cu o rată a dobânzii de 24,60%, pe care urmează să o întoarcă până în 2021.

Președintele Curții de Apel Bălți, Alexandru Gheorghieș, a ridicat anul trecut un salariu brut de 448 154 de lei și a primit, drept donație, un apartament de 74,3 m.p. și un garaj. Acesta indică în actul de avere că valoarea totală a acestor bunuri este de 247 890 de lei.

Președintele Curții de Apel Cahul, Ruslan Petrov, a avut un salariu mediu lunar de 26 890 de lei, pe când președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Grigori Colev, a fost remunerat lunar cu un salariu mediu de 25 300 de lei.

Judecătoria Chișinău

În iunie 2019, toată șefia Judecătoriei Chișinău a fost „înlăturată” din funcție printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Președintele instanței, Radu Țurcanu, a obținut însă în judecată anularea punctului din hotărârea CSM prin care a fost înlăturat de la exercitarea funcției administrative, pe când în privința vicepreședinților Judecătoriei Chișinău, Ghenadie Pavliuc, Dorin Dulghieru, Corneliu Guzun și Vitalie Stratan, hotărârea a rămas în vigoare, aceștia fiind înlocuiți cu interimari.

Radu Țurcanu

Președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu, a ridicat un salariu mediu lunar de peste 28 de mii de lei, iar alți 54 821 de lei i-a obținut în 2019 din activitatea didactică. Judecătorul a mai avut venituri de 130 de mii de lei din vânzarea unui automobil și 11 625 din darea în chirie a unui spațiu. Anul trecut familia președintelui Judecătoriei Chișinău a devenit proprietara unei Toyota Rav4 fabricată în 2017. Judecătorul susține în actul de avere că mașina costă 330 000 de mii de lei.

Dorin Dulghieru a avut în 2019 un salariu mediu lunar de peste 23 de mii de lei și venituri de 30 de mii de euro în urma unui contract de cesiune.

Anul trecut, acesta a primit drept donație șapte terenuri agricole și a intrat în posesia unui automobil Volkswagen Passat fabricat în 2018, despre care afirmă că are o valoare de 21 500 de euro. Automobilul a fost procurat în leasing, cu o rată a dobânzii de 9% și o sumă inițială de cinci mii de euro, în urma unui contract semnat de judecător cu Victoria Leasing.

Ghenadie Pavliuc.
Foto: Ziarul de Gardă

Ghenadie Pavliuc, a ridicat lunar un salariu de peste 24 de mii de lei pentru activitatea de înfăptuire a justiției, iar cu 15 mii de lei a fost remunerat pentru activitatea didactică la USM, USEM și INJ.

Familia judecătorului a avut însă venituri de aproape două milioane de lei în urma mai multor tranzacții. La începutul acestui an, judecătorul a vândut un apartament cu 35 de mii de euro și un BMW X3 cu 420 de mii de lei. Anul trecut, judecătorul a vândut o Toyota RAV4 cu 353 de mii de lei, iar în urma a două contracte de cesiune, a înstrăinat două automobile, raportând venituri de  23 633 de euro.

În schimb, în primele luni ale lui 2020, judecătorul a completat garajul cu alte două achiziții: Renault Kadjar fabricat în 2016 și Lexus NX 300h fabricat în 2017. Cele două bijuterii pe patru roți au costat magistratul aproape 751 de mii de lei.

Familia mai raportează în 2019 venituri de peste 132 de mii de lei drept moștenire după decesul părinților.

Un salariu mai modest în 2019 a avut Corneliu Guzun. Acesta, potrivit declarației de avere și interese, a ridicat lunar un salariu mediu de 19 650 de lei. În același act magistratul trece donații de 13 mii de euro, pe care familia sa le-a primit anul trecut de la părinți. Deși nu a făcut cumpărături în 2019, judecătorul a contractat o datorie de jumătate de milion de lui, cu o rată a dobânzii de 11,11%, pe care urmează să o returneze până în 2029.

Vitalie Stratan raportează un salariu de peste 23 de mii de lei lunar.

Nici președinții instanțelor de fond din raioane nu s-au remarcat în 2019 prin achiziții semnificative. În schimb, aceștia au fost remunerați pentru înfăptuirea justiției și administrarea instanțelor cu salarii între 19 și 34 de mii de lei.

Printre cei care au făcut cumpărături în 2019 se numără președintele Judecătoriei Căușeni Sergiu Pleșca a vândut anul trecut o mașină de model Toyota Avensis, fabricată în 2005, cu 75 de mii de lei, și a cumpărat două alte două automobile: Toyota Aygo (2008), pentru care a plătit 55 de mii de lei, și Kia Sportage (2013), care l-a costat 253 de mii de lei. Familia judecătorului, care până în 2023 trebuie să întoarcă o datorie de 100 de mii de lei, a contractat o datorie de 200 de mii de lei în 2019, scadentă în 2024. Între timp, Sergiu Pleșca a ridicat un salariu mediul lunar de 29 400 de lei.

Igor Botezatu, vicepreședintele Judecătoriei Comrat, a fost remunerat cu 373 065 de lei în funcția de magistrat, adică cu un salariu lunar nu mai mic de 31 de mii de lei. Peste 139 de mii de lei, judecătorul a primit și drept remunerare pentru activitatea didactică la universitățile din Comrat și Cahul.

Anul trecut, prin certificate de moștenitor și adeverințe succesoriale, magistratul a devenit proprietarul a cinci terenuri agricole, intravilane și extravilane, dar și a unei case cu garaj și alte construcții accesorii.

Unul dintre cele mai mari salarii în rândul șefilor instanțelor raionale încasează președinta Judecătoriei Edineț, Lilia Țurcan. Cel puțin acest lucru denotă din actul de avere completat de magistrată, unde trece o remunerare de 415 210 lei, ceea ce înseamnă un venit lunar de peste 34 de mii de lei.