Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Socialiștii lansează o nouă televiziune.…

Socialiștii lansează o nouă televiziune. Ce legătură are cu afacerea media a lui Chiril Lucinschi

Cu șapte voturi pro și două contra, socialiștii au obținut licență de emisie pentru încă un post de televiziune. În ultima sa ședință din 2016, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a oferit companiei „Exclusiv Media” SRL, fondată de deputatul socialist, Corneliu Furculiță și administrată de consilierul municipal al PSRM, Petru Burduja, dreptul de a lansa un nou canal tv – Exclusiv TV.

Petru Burduja, cel care a argumentat proiectul TV în fața membrilor CCA, a declarat că Exclusiv TV va emite 35% de

Petru Burduja

producție proprie,  consituită din emisiuni de divertisment: „Salutare națiune” – emisiune matinată; „Moldova necunoscută” – emisiune de cultură și educație despre ţară; „Monden” – emisiune despre showbiz, „IT Moldova” – emisiune despre noile tehnlogii; „Start UP” – emisiune care va relata performanţele personalităţilor marcante din ţară; „Zakuska” – emisiune despre tradițiile culinare din diferite regiune ale țării, dar și alte emisiuni tematice în domenii precum sport, stil, frumusețe, etc.

Împotriva acordării dreptului de emisie s-au pronunțat membrii CCA, Olga Guțuțui și Mariana Onceanu-Hadârcă.

ExclusivTV urmează a fi difuzat prin reţelele distribuitorilor de servicii din ţară și va fi retransmis în baza canalului rusesc TNT Comedy, cel care până la acest moment este retransmis de deputatul PLDM, Chiril Lucinschi, prin intermediul postului TNT Bravo, despre care încă la începutul lui 2016, liberal-democratul anunța că îl vinde. În septembrie, Lucinschi mai era proprietarul postului respectiv.

„Exclusiv Media” SRL gestionează postul NTV Moldova, televiziune care promovează activ PSRM-ul. Firma respectivă este și proprietara ziarului de limbă rusă „Argumentî i faktî”, acolo unde lucrează Galina Dodon, soţia președintelui Igor Dodon, dar și a site-ului aif.md (Аргументы и факты в Молдове).

Potrivit datelor ÎS „MoldData”, și site-ul tsn.md, de asemenea apropiat socialiștilor, este înregistrat de compania „Exclusiv Media” SRL. Printre instituţiile media partenere indicate pe tsn.md se regăsesc actualitati.md şi replika.md. Pagina actualitati.md este înregistrată de Iuri Vitneanski, şi el consilier municipal PSRM, iar replika.md este înregistrată de un oarecare Roman Fiodorov, anterior membru al tineretului comunist, filiala Bălţi. Petru Burduja, administratorul SRL-ului, este, alături de Dumitru Ciubaşenco, fondator la o altă instituţie media, „ПАНОРАМА ДЧ” SRL (pagina web pan.md).

În apartamentul din str. Gh.  Asachi, acolo unde este înregistrată compania „Exclusiv Media” SRL, își are adresa juridică și SRL Hunter Elit Club, despre care presa scria că ar fi controlat de Ghenadie Mereanu, cumnatul lui Igor Dodon.

Citiți și

Transparenţa şi stăpânii portalurilor de știri

Beneficiarii televiziunilor

(DOC)Afacerile de familie şi interesele ascunse ale noilor deputaţi. Schemele oamenilor lui Dodon