Rectorul ASEM, despre persoanele reținute și imaginile publicate de CNA

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au descins ieri, 5 iunie, la Academia de Studii Economice din R. Moldova (ASEM) cu mai multe percheziții. Potrivit CNA, în urma acțiunilor, 9 persoane, printre care 6 profesori ai ASEM şi 3 intermediari, au fost reținute pentru 72 de ore. Rectorul ASEM, Grigore Belostecinic precizează că, de fapt, dintre cele șase persoane reținute, două nu sunt cadre didactice, fiind vorba de o secretară și o metodistă la una din facultăți, iar o persoană are statut de cumulard extern, fiind angajată pe 0,3 normă didactică.

Într-un mesaj plasat pe o rețea de socializare, Grigore Belostecinic a mai scris că „imaginile difuzate, inclusiv cele cu balconul și grămezile de bani au fost făcute în timpul reținerii persoanelor din afara ASEM”.

Rectorul ASEM precizează că deocamdată nu cunoaște despre rezultatele perchezițiilor efectuate la locurile de muncă ale unor angajați ASEM, dar că învinuirile sunt adresate unor persoane concrete, și nu departamentelor, subdiviziunilor sau instituției în care activează. „Rețelele despre care se vorbește nu au funcționat în ASEM. Ele au fost create, dezvoltate și exploatate în afara ASEM, de indivizi care nu au nimic comun cu ASEM – ul, nu sunt angajații noștri. Ei sunt principalii vinovați, și despre aceasta se vorbește în comunicatul lansat de CNA. Desigur că au fost create și pentru studenții noștri, și nu pentru cei mai buni. Iar unii profesori nu au rezistat tentației și au căzut pradă acestor fărădelegi”, a scris Grigore Belostecinic pe pagina sa de Facebook.

Centrul Național Anticorupție împreună cu Procuratura Anticorupție au descins la 5 iunie cu percheziții la sediul ASEM, în birourile persoanelor bănuite, la domiciliile acestora, dar și la alți membri ai rețelei. În cadrul perchezițiilor, au fost depistate liste cu numele unor studenți, sume de bani, primite de la aceștia, numele profesorilor care au primit bani pentru organizarea susținerii examenelor, practicii de producție, de licență sau masterat. Pe marginea faptelor depistate, procurorii au pornit mai multe cauze penale pentru corupere pasivă, activă și trafic de influență pe care le-au conexat într-o procedură comună.

 

Foto: diez.md

 


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *