Procurorul general interimar primește ce a cerut inițial: va fi audiat repetat de Comisia de evaluare, de această dată în ședință complet închisă. „Au fost necesare clarificări suplimentare”
Comisia de evaluare a procurorilor a anunțat că va desfășura o a doua audiere, în ședință închisă, cu procurorul general interimar, Alexandru Machidon. Conform unui comunicat de presă, în urma primei audieri, „au fost necesare clarificări suplimentare din partea procurorului, ceea ce a determinat decizia de a programa o nouă audiere”.
ZdG a scris anterior că procurorul general interimar a fost întrebat, în partea publică a audierii sale în fața Comisiei de evaluarea a procurorilor, despre apartamentul achiziționat în 2018, la același preț plătit de proprietarul anterior, care îl renovase. Atunci, acuzatorul de stat solicitase examinarea în ședință închisă și a acestui aspect privind integritatea sa, dar Comisia a respins cererea.
„La decizia Completului și în conformitate cu procedurile legale, întrebările formulate vor fi examinate în ședință închisă”, notează Comisia.
Ședința va avea loc pe 13 ianuarie, la ora 16:00, la Institutul Național al Justiției.
Procurorul general interimar a fost audiat anterior la 10 decembrie.
Conform legii, subiecții evaluării au dreptul să consulte materialele dosarului până la data audierii. Totodată, aceștia pot transmite în scris informații și date suplimentare și pot oferi explicații privind eventualele dubii comunicate de Comisie. Pe durata procedurii de evaluare, subiecții pot fi asistați de un avocat sau de un avocat stagiar.
„Ridică semnale de alarmă”. Procurorul general interimar a trebuit să explice Comisiei cum a plătit un preț mai mic pentru apartamentul în care trăiește: „Blocul este dat în exploatare cu încălcarea unor norme”
Conform membrei Comisiei Nadejda Hriptievschi, apartamentul de 65,6 metri pătrați, în care procurorul general trăiește până în prezent, a fost vândut în anul 2016, la preț de 34 de mii de euro. Persoana care l-a cumpărat a făcut lucrări de reparație. Potrivit declarației scrise a fostului proprietar, prezentate de procurorul general interimar, în timpul lucrărilor de reparație și-ar fi dat seama că „nu este apartamentul pe care și-l dorea, pentru că avea câteva vicii” – nu putea schimba pereții pentru a mări bucătăria și blocul nu avea locuri de parcare. În plus, persoana de la care a cumpărat Machidon bunul imobil ar fi avut „nevoie urgentă de bani”. Prețul inițial la care a fost scos la vânzare apartamentul a fost de 38 de mii de euro.
Apartamentul a fost cumpărat în 2018, la preț de 34 de mii de euro, de către procurorul general interimar (care atunci deținea funcția de adjunct al procurorului-șef al Procuraturii raionului Criuleni, n.r.), renovat și parțial mobilat, iar acesta a indicat în declarațiile de avere că „a fost efectuată reparație în perioada anilor 2018-2021 din contul veniturilor obținute în anii precedenți”.
Fiind întrebat dacă cunoștea înainte de tranzacție persoana de la care a cumpărat apartamentul, Machidon a spus că „da, îl cunoștea. Aveau prieteni comuni”.
Machidon: „Era puțin cu probleme acest bloc”
„Nu eram atunci într-o… ca să fie atât de necesară, să doresc, să caut, să procuror un apartament. Nu cred că anterior cumpărării acestui apartament am căutat… da, poate câteodată mă mai uitam pe anunțurilor ce țin de vânzarea apartamentelor, dar nu umblam zi de zi să caut un apartament… să am o necesitatea atunci să cumpăr. Am aflat probabil tot de la prieteni comuni… despre faptul că este un apartament care… la un preț foarte bun ca să fie procurat. După aceea, am mers să văd acest apartament. Atunci, din cauza motivelor pe care le-am menționat, nu eram sigur că vreau să procur acest apartament și nu eram într-o necesitate urgentă.
Doar după ce mi-a relatat că… persoana care și l-a procurat anterior l-a luat la un preț mai redus, cu o mie, două, trei de euro, nu mai știu, decât prețul de piață, deoarece a fost procurat de la cineva care a făcut careva servicii pentru compania care a construit blocul. (…) Din spusele persoanei care mi-a vândut apartamentul, blocul era gajat la o bancă de către compania care a construit și era puțin cu probleme acest bloc. Din ce spuneau persoanele de compania de construcție, va fi totul în regulă și va fi dat în exploatare. Eu am aflat prin niște cunoscuți comuni că este așa un apartament și persoana vrea să-l vândă (…). Blocul locativ nu dispune de parcare în general, nici subterană, nici în ogradă. El este, aș spune eu, dat în exploatare cu încălcarea unor norme. Nu se permite să ai bloc de locuit fără parcare în general (…). Luând în considerare toate probleme acestea, iată de ce s-a ajuns că eu am fost disponibil să dau doar prețul acesta. Poate, printre altele mi s-a comunicat că «iată, atâta am dat pe el»”, a argumentat Alexandru Machidon.
Potrivit Nadejdei Hriptievschi, prețul mediu de piață în acel bloc era de 45 de mii de euro, adică cu 11 mii de euro mai mult decât a dat acuzatorul de stat. Propietarul voia inițial să-l vândă cu 38 de mii de euro, iar în final tranzacția a fost în sumă de 34 de mii de euro.
„Am văzut în notificare informația prezentată de agenția imobiliară. Acolo este prețul mediu al unui apartament din sectorul Centru. Apartamentul se află la periferia orașului, deloc cea mai bună, cea mai avantajoasă – în Telecentru”, a menționat procurorul, care a subliniat că „divergența de preț” ar fi creată și de faptul că „apartamentul avea doar laminatul, tapetele și două dulapuri de la bucătărie”.
„Într-o astfel de situație, în care valoarea de piață este mult mai mare decât ceea ce s-a plătit, aceasta ridică semnale de alarmă pentru Comisie. Este un lucru de care suntem îngrijorați. Cunoșteați vânzătorul și trebuie să vă întreb dacă ați oferit ceva de valoarea vânzătorului, în orice alt context?”, a declarat președintele Comisiei, Christopher Lehmann.
Procurorul a negat, spunând că „nu a oferit alte bunuri sau favoruri” vânzătorului. Christopher Lehmann l-a întrebat pe procurorul general interimar dacă i-a făcut cadouri sau a plătit masa pentru persoana de la care a cumpărat apartamentul. Acesta a spus că nu.
Totuși, la întrebarea dacă au călătorit împreună, Machidon a spus că „nu-și aduce aminte să fi călătorit, poate în companie mai mare a fost”. Ulterior, acesta și-a amintit de o „deplasare” în Spania, cu mai multe persoane. „Am fost într-o companie mai mare, în care fiecare își achita pentru el” a spus Machidon.
Alexandru Machidon, care a câștigat în luna august concursul pentru mandatul deplin, este evaluat în calitatea sa anterioară de procuror delegat la PA, în perioada 1 ianuarie 2017-22 august 2023, pentru un termen mai mare de un an.
ZdG a scris anterior că candidatura lui Alexandru Machidon va fi propusă de către Consiliul Superior al Procuraturii președintei Maia Sandu pentru numirea în funcția de procuror general.
Machidon, care asigură interimatul funcției din luna mai, a acumulat marți, 19 august, cel mai mare punctaj în cadrul concursului în care l-a avut concurent pe Victor Furtuna, șeful interimar al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.
Pentru a fi numit în funcție, procurorul trebuie să promoveze evaluarea integrității. ZdG a analizat cariera acestuia și averea acumulată în această perioadă și a prezentat cele mai importante constatări.