Principală  —  IMPORTANTE   —   Prima reacție a președintelui Uniunii…

Prima reacție a președintelui Uniunii Avocaților în legătură cu dosarul penal în care este vizat

Emanoil Ploșniță

Președinele Uniunii Avocaților, Emanoil Ploșnița, a publicat o scrisoare deschisă în care vorbește despre dosarul penal în care este vizat. În textul scrisorii, Ploșnița face referire la două articole publicate de Ziarul de Gardă, despre dosarul propriu-zis, dar și despre o plângere la Comisia de etică şi disciplină a Uniunii Avocaţilor pe numele avocatului Victor Panţâru, care și-a dat recent demisia din cadrul Consiliului Uniunii Avocaților după ce s-a confirmat că Ploșnița e vizat într-un dosar penal. Prin intermediul acestei scrisori, Ploșnița solicită opinia avocaților cu privire la eventuala sa demisie din funcție.

„Tot ce am avut eu de spus privitor la presupusa faptă am declarat organelor competente. Cred că veți fi de acord cu mine că, nu poți fi escroc atunci când încerci să-ți aperi un drept în instanța de judecată civilă, chiar dacă pârât este o autoritate publică.

Regret însă că această neplăcere este exacerbată de unii colegi avocați pentru a mă ataca. Iar unii chiar mă cheamă să-mi dau demisia, deși eu mă consider complet nevinovat. Am fost și sunt avocat și înțeleg să respect legea. [ … ]

Cu siguranță, integritatea și profesionalismul subsemnatului, prin prisma activităților realizate, atât în calitate de avocat, cât și în calitate de Președinte al Uniunii Avocaților nu pot fi contestate. Conduita legală și crezul personal intransigent față de societate și colegi mă face să fiu mândru de ceea ce am obținut până acum. [ … ]

Convins de importanța supremației legii și respectării drepturilor omului, nu am făcut altceva decât să respect aceste valori. Însă, cu regret, justiția moldovenească, înțelege a subjuga aceste valori și persoanele care le respectă și sunt nevinovate, normelor punitive. Eu nu sunt vinovat cu nimic și am muncit cinstit.

Denunț, ceea ce numim „provocare premeditată de o rețea care dorește să discrediteze activitatea Președintelui Uniunii Avocaților” îndreptată spre a submina procesul de dezvoltare și afirmare, pe plan național și internațional, a Uniunii Avocaților din Republica Moldova.

În aceste condiții mă aflu la o răscruce, și am nevoie să mă sfătuiesc cu Dumneavoastră: să-mi dau demisia sau să continui a luptă și a Vă reprezenta. Mulți deja mi-ați comunicat viziunea Dumneavoastră în mod privat și Vă mulțumesc de sinceritate”, a scris Emanoil Ploșnița într-un mesaj publicat pe site-ul Uniunii Avocaților.

Emanoil Ploşniţa, preşedintele Uniunii Avocaţilor, este învinuit că, prin intermediul unei companii la care figurează în calitate de administrator ar fi încercat să obţină dreptul de proprietate asupra unui teren din centrul capitalei. Dosarul penal pe numele şefului Uniunii are la bază un litigiu care durează de peste 15 ani.

Avocatul Victor Panţâru, membru al Consiliului Uniunii Avocaţilor, a anunţat recent că îşi dă demisia din cadrul Consiliului în semn de protest, după ce PA a confirmat că Emanoil Ploşniţă are calitatea de învinuit în cadrul unei cauze penale. Consider ferm că o persoană pusă sub învinuire, nu mai poate deţine o funcţie de conducere, deşi urmează să se bucure din plin de prezumţia nevinovăţiei. Asemenea persoană nu îşi mai dedică eforturile în interesul Instituţiei şi comunităţii, ci va fi preocupată de propriile interese”, acuză Panţâru, care a fost delegat în Consiliul Uniunii Avocaţilor din partea a 144 de avocaţi ai Baroului Chişinău în aprilie 2016.

ZdG a scris recent că şi Victor Panţâru este învinuit de o fostă clientă de faptul că nu şi-ar fi exercitat corect atribuţiile într-un dosar pe care l-a avut în gestiune, plângerea fiind examinată în această perioadă la Comisia de Etică şi Disciplină a Uniunii Avocaţilor.