Principală  —  IMPORTANTE   —   Prima declarație publică a lui…

Prima declarație publică a lui Țuțu după ce s-a predat autorităților: „Acuzațiile sunt nefondate și abuzive”

Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, care în luna martie s-a predat benevol organelor de drept din Republica Moldova, susține că dosarul în care figurează este unul „politic” și că a fost intentat ilegal. Totodată, fostul deputat spune că este acuzat nefondat și insistă pe nevinovăția sa.

„Nu am reacționat la declarațiile manipulatoare și false apărute în spațiul public din ultima perioadă, deoarece consideram și încă mai consider că R. Moldova se dezvoltă în spiritul unui stat de drept și democratic, care trebuie să fie guvernat de Lege. Declarațiile politicienilor referitor la persoana mea nu sunt altceva decât niște presiuni necorespunzătoare și de ingerință în actul justiției. Toate aceste lucruri care apar în spațiul public le resping categoric. Acuzațiile sunt nefondate și abuzive, explicând clar motivul pentru care am hotărât să iau această atitudine publică”, menționează Constantin Țuțu într-un Instagram Story.

Fostul deputat spune că a aflat din presă despre faptul că Procuratura Anticorupție a finaliza și a expediat în judecată cauza penală în care acesta este învinuit pe două capete de acuzare: trafic de influență și escrocherie în proporții deosebit de mari”.

Acesta mai susține că s-au admis încălcări în cauza penală în care este vizat, că apărării nu i-a fost prezentat rechizitoriul, iar mai multe plângeri ar fi încă nesoluționate. Fostul deputat insistă că dosarul i-a fost pornit în mod ilegal, „la comandă politică”.

„Mai mult, a fost încălcat dreptul la apărare, prezumția nevinovăției, iar probele administrate sunt viciate și demonstrează contrariul”, precizează Țuțu.

Potrivit probatoriului, ex-deputatul PDM ar fi pretins și primit 20 de mii de euro de la rudele unui bărbat. În schimbul acestei sume, fostul deputat le-a promis că poate influența decizia procurorilor în vederea eliberării învinuitului din arest, deși, în realitate, nu avea asemenea influențe.

Țuțu mai este învinuit de ,,îmbogățire ilicită”, iar urmărirea penală continuă pe acest capăt de acuzare, dosarul fiind disjuns într-o procedură separată, procurorii fiind în așteptarea concluziilor ARBI pentru a se decide în consecință.

În septembrie 2019, la demersul procurorilor, pe numele fostului deputat a fost emis un mandat de arestare, în contumacie, fiind anunțat în căutare internațională.