Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Poliția anunță reținerea a trei…

Poliția anunță reținerea a trei bărbați, bunic, tată și fiu, din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008

Captură de ecran/Youtube.com

Polițiștii moldoveni, cu sprijinul autorităților din România, anunță reținerea a trei bărbați, bunic, tată și fiu, din Nisporeni, care ar fi traficat prin cerșetorie o femeie, din anul 2008.

Victima are vârsta de 43 de ani și are incapacitatea de a se deplasa. Așa cum aceasta avea doi copii și nu avea surse de existență, bunicul ar fi profitat de starea ei și ar fi organizat traficarea ei în afara R. Moldova, în scop de cerșetorie. Schema ar fi fost preluată de feciorul acestuia, iar ulterior – de nepot (cu vârste de 63, 42 și 21 de ani).

Cazul a fost deconspirat prin implicarea autorităților din România, unde a fost reținut feciorul învinuit de traficarea femeii – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, Procuratura, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Suceava. În aceeași casă, a fost depistată și femeia-victimă. La rândul lor, bunicul și nepotul au fost reținuți în raionul Nisporeni, R. Moldova, cu sprijinul mascaților de la Brigada de Poliție cu Destinație Specială (BPDS) „Fulger”. De asemenea, la investigarea cazului a contribuit și centrul european Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii (SELEC) și agenția Uniunii Europene Eurojust.

Femeia ar fi fost transportată să cerșească în mai multe state din Europa, inclusiv în România și Lituania, dar și în Rusia. Potrivit informațiilor preliminare, activitatea infracțională le aducea zilnic 400-500 de euro, din cerșitul femeii care era prezentată în stradă și la centre comerciale, cu pancarta inscripționată: „Oameni buni, ajutați-mă să strâng bani pentru protezarea picioarelor.”

După circa 16 ani de cerșetorie, însă, nimeni din cei trei, investigați pentru traficarea ei, nu i-au cumpărat proteze. Mai mult, pentru ca să evite investigații pentru trafic de persoane din partea poliției în statele în care ar fi fost determinată să cerșească, a fost perfectat un certificat de căsătorie dintre femeia-victimă și un membru al familiei celor trei. De asemenea, în urma perchezițiilor au fost depistate și alte pancarte cu mesaje false pentru cerșetorie scrise în limbi străine, precum și arme.

Investigațiile continuă, timp în care cei trei beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.