Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Patru persoane, reținute zilele trecute…

Patru persoane, reținute zilele trecute în urma perchezițiilor la membrii Partidului ȘOR, plasate în arest preventiv: Celelalte persoane au fost plasate în arest la domiciliu – avocat

Patru persoane, reținute zilele trecute în urma perchezițiilor la membrii și simpatizații Partidului ȘOR, au fost plasate în arest preventiv, potrivit unei decizii a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 22 octombrie. Vadim Banaru, avocatul Partidului Politic „ȘOR”, a declarat că celelalte persoane reținute au fost plasate în arest la domiciliu.

„Pe data de 20 și 21 (octombrie n. red.) au fost reținute în jur de 24 – 26 de persoane. Au fost reținuți președinții organizațiilor teritoriale a Partidului Politic „ȘOR”. Li se incriminează complicitate la acțiuni privind acceptarea finanțării din partea unui grup criminal organizat. Astăzi au fost examinate peste 20 și ceva de demersuri. În privința la toate persoanele care au fost reținute s-a solicitat arestarea preventivă. La patru persoane a fost admis demersul procurorilor și s-a aplicat arestarea preventivă, la celelalte persoane a fost aplicată măsura sub formă de arest la domiciliu”, a declarat Vadim Banaru, avocatul Partidului Politic „ȘOR”.

Procuratura Anticorupție (PA), Centrul Național Anticorupție (CNA) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS) au descins joi, 20 octombrie, cu percheziții la membrii și activiștii Partidului „ȘOR” din mai multe localități din țară. Veronica Dragalin, procurora șefă a Procuraturii Anticorupție (PA) a anunțat că în timpul perchezițiilor au fost ridicate 20 de pungi negre, cu aproximativ 3,5 milioane de lei, și au fost reținute 24 de persoane.

20 de pungi negre, cu aproximativ 3,5 milioane de lei, au fost ridicate în timpul perchezițiilor efectuate la membrii Partidului „ȘOR”, anunță șefa de la PA

Începând cu 18 septembrie, membri și simpatizanți ai Partidului „Șor” sunt adunați în fiecare duminică la proteste „împotriva guvernării”, în centrul capitalei. Oamenii, preponderent vârstnici, au fost aduși organizat la proteste din mai multe raioane ale țării. După primul protest, pe aleea din fața Parlamentului au fost instalate mai multe corturi.

Patru reporteri ai ZdG s-au infiltrat în rândurile protestatarilor Partidului „Șor” în ajunul mitingului din 18 septembrie din Chișinău. Trei dintre reporteri, la câteva zile după ce au participat la protest, au fost remunerați de către persoanele responsabile de recrutarea protestatarilor, așa zisele „patratiste”, cu câte 400 de lei. Banii i-am primit în diferite locații din Orhei, iar tot procesul a fost filmat și documentat de ZdG.

Protestatari în chirie

ZdG a scris cum patru reporteri s-au infiltrat în rândurile protestatarilor Partidului Șor în ajunul mitingului din 18 septembrie din Chișinău. Aceștia au pornit împreună cu protestatarii din mai multe locații din Orhei, aflate din timp, iar ulterior, timp de mai multe zile am documentat, din interior, modul cum sunt mobilizați, transportați organizat și plătiți ca să-și manifeste „atitudinea civică”.

Trei dintre reporteri, la câteva zile după ce au participat la protest, au fost remunerați de către persoanele responsabile de recrutarea protestatarilor, așa zisele „patratiste”, cu câte 400 de lei. Banii i-au primit în diferite locații din Orhei, iar tot procesul a fost filmat și documentat de ZdG.

Citiți și: Protestatari în chirie. Investigație ZdG sub acoperire: Ne-am infiltrat printre protestatarii lui Șor și vă arătăm, din interior, cum sunt plătiți oamenii aduși organizat la Chișinău și cum funcționează mașinăria de protest

De asemenea, ZdG le-a identificat pe câteva dintre persoanele care se ocupă cu recrutarea și recompensarea oamenilor aduși, așa-numitele „patratiste” din Orhei. Printre ele se numără activiste de partid, consiliere municipale ale Partidului Șor, precum și angajate la Primăria Orhei. 

Vedeți și: Protestatari în chirie: „Patratistele” din Orhei. Cine împarte banii lui Șor

Ziarul de Gardă a realizat mai multe articole și video la subiectul protestelor organizate de PP „Șor”, care pot fi urmărite accesând link-urile de mai jos: