Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ministerul Justiției solicită în instanță…

Ministerul Justiției solicită în instanță limitarea activității partidului Moldova Mare, condus de Victoria Furtună

Ministerul Justiției a anunțat că a depus marți, 30 septembrie, la Curtea de Apel Centru, o cerere de chemare în judecată împotriva Partidului Politic „Moldova Mare”.

În urma sesizării primite la 29 septembrie de la Comisia Electorală Centrală (CEC), Ministerul Justiției solicită limitarea activității partidului pentru o perioadă de 12 luni și aplicarea măsurii asiguratorii până la pronunțarea deciziei. 

CEC a concluzionat că, prin acțiunile sale, Partidul Politic „Moldova Mare” a comis încălcări grave ale procesului electoral democratic. Potrivit informațiilor obținute de de la organele de drept, Partidului Politic „Moldova Mare” a beneficiat de finanțare externă provenită din Federația Rusă, prin intermediul Promsvyazbank – asociată grupului „Șor”. Aceasta contravine legislației privind finanțarea partidelor în campania electorală, care interzice categoric finanțarea externă, directă sau indirectă. 

„Legătura stabilită dintre Partidul Politic „Moldova Mare”, Promsvyazbank și grupul „Șor” reprezintă un caz de finanțare externă ilegală. Totodată, acțiunile sunt o amenințare la adresa securității statului și afectează integritatea procesului electoral”, comunică Ministerul.

Curtea de Apel Centru a respins duminică, 28 septembrie, contestația partidului „Moldova Mare”, condus de către Victoria Furtună. Astfel, a rămas în vigoare decizia Comisiei Electorale Centrale de vineri, 26 septembrie, prin care s-a anulat înregistrarea concurentului electoral, Partidul Politic „Moldova Mare”, și listei de candidați la funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova din partea formațiunii.

În decizia Curții de Apel, sunt menționate constatările Inspectoratul Național de Investigații (INI) care includ referințe la investigația ZdG „Armata digitală a Kremlinului (II). Salarii în cripto, partidul prieten și inamicul declarat”, „în care sunt relatate, descrise și demonstrate acțiuni de planificare și desfășurare a activităților de dezinformare și manipulare în mediul online, activităților de promovare a imaginii formațiunii politice „MOLDOVA MARE” și liderului acesteia, Victoria Furtună, precum și activităților de denigrare a imaginii guvernării, entităților statului R. Moldova și parcursul european al țării”.