Principală  —  IMPORTANTE   —   „Indicaţiile conducerii se îndeplinesc şi…

„Indicaţiile conducerii se îndeplinesc şi nu se discută”. Detalii din dosarul angajărilor fictive la MAI

„La serviciu a fost angajat Dorin Damir, dar în dosarul personal era indicat Dumitru Busuioc” – este o declarație făcută de un martor, regăsită în sentința motivată în dosarul angajărilor fictive de la MAI, care descrie cum agentul „HOLRIO”, cu „randamanet zero, a obținut grade înainte de termen, un pașaport cu alt nume și premii bănești. Toate au fost posibile cu implicarea ex-șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, și a fostului șef al Direcției nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, Valeriu Cojocaru.

Ziarul de Gardă a analizat sentința motivată a primei instanțe în dosarul penal care le-a adus celor trei inculpați câte trei ani de închisoare cu executare.

Vinovați pentru abuz de serviciu și fals în acte publice, achitați pe alte trei capete de acuzare

Luni, 19 ianuarie 2026, completul de judecată prezidat de magistrata Angela Catană, din care mai fac parte Sergiu Stratan și Alexandru Negru, a pronunțat sentința în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). 

Astfel, cei trei inculpați în dosar, finul de cununie al lui Plahotniuc, Dorin Damir, ex-șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, și Valeriu Cojocaru, fostul șef al Direcției nr. 5 din cadrul Inspectoratului Național de Investigații, au devenit condamnați. 

Instanța i-a recunoscut vinovați pentru abuz de serviciu și fals în acte publice. Au fost condamnați însă la 3 ani de închisoare doar pentru abuzul de serviciu, întrucât în pentru falsul în acte publice a intervenit termenul de prescripție. Pe alte trei capete de acuzare – delapidarea averii străine, trecerea ilegală a frontierei de stat și divulgarea secretului de stat – cei trei au fost achitați. Astfel, potrivit deciziei, toți cei trei condamnați urmau să fie arestați după pronunțarea sentinței sau anunțați în căutare dacă nu sunt identificați la domiciliu.

La 10 zile de la pronunțare însă, doar Dorin Damir este plasat în arest la Penitenciarul nr. 13, acolo unde este deținut și Vladimir Plahotniuc.

Ceilalți doi fiind anunțați în căutare de autoritățile moldovenești – Cojocaru, aflându-se în Ungaria, după cum declară într-o postare pe pagina sa de Facebook, iar Pînzari fiind de negăsit, așa cum declară autoritățile. 

Agentul „Holrio”, cu „randament zero”

Fiind audiat în calitate de martor, ex-șeful interimar al IGP, Balan Gheorghe, a declarat în instanță că, în cadrul unui control din 2019, a identificat mai multe neconformități în dosarul personal al lui Dorin Damir, prezicând că finul lui Plahotniuc era angajat din 2017 în funcția de ofițer superior sub acoperire – funcție inexistentă în statele de personal al Serviciului extern al Secției 1 ”k”, din cadrul Direcției 5 a Inspectoratului Național de Investigații (ANI). „Dorin Damir avea pseudonimul Holrio”, a adăugat Balan.

Angajat din 2017 până în 2019, activitatea agentului „Holrio” s-a limitat la realizarea a patru rapoarte informative, toate având caracter „nesemnificativ”. Nici acestea însă, potrivit martorei Ana Railean, pe atunci șefa Serviciului Supraveghere a Secției nr. 1 „K” a Direcției nr. 5 a INI, nu au fost realizate de el: „martorul (n.r. Ana Railean) a indicat express că rapoartele informative ale inculpatului Damir Dorin erau culese de către ea din spusele lui Valeriu Cojocaru”, se arată în sentința motivată.

Dacă ea era în dezacord, Cojocaru îi comunica: „indicaţiile conducerii se îndeplinesc şi nu se discută”.

În dosar, „erau anexate și fișele de evaluare ale activității, cu calificativul foarte bine”, însă Balan a constatat că „randamentul acestuia era zero”. 

Totuși, Damir a fost repede ridicat în grad, ajungând inspector principal, apoi comisar.

De asemenea, finul lui Plahotniuc a fost distins cu „Meritul polițienesc clasa II” și Medalia „Pentru merite în combaterea criminalității clasa II”. 

Finul Damir, angajat să-l investigheze pe nașul Plahotniuc?

Potrivit sentinței consultate de Ziarul de Gardă, Alexandru Pînzari a declarat că inițiativa de angajare a lui Dorin Damir, finul de cununie al lui Vladimir Plahotniuc, i-a aparținut, fiind doști colegi la Academia de Poliție.

„De câte ori ne vedeam la întrevederile noastre cu absolvenții discutăm cu Dorin Damir separat. Subiectul comun care-l discutam era unele metode, tactici și amintiri despre activitatea noastră în cadrul serviciilor operative. De fiecare dată când vorbeam cu el, sesizam ca această persoană are un profil perfect, pentru a activă întro structură, gen 1K”, a mărturisit Pînzari, precizând că i l-a propus pe Damir lui Cojocaru.

Fostul șef al IGP a menționat că el cunoștea despre relația de rudenie dintre nașul Plahotniuc și finul Damir, al doilea fiind „în dezacord cu Plahotniuc Vladimir pe partea de guvernare a țării de către acesta”. 

Pînzari a adăugat că a considerat acest „dezacord” drept „o platformă bună și oportună pentru a-l înrola pe Damir Dorin în calitate de ofițer sub acoperire și a documenta acțiunile pretins ilegale ale lui Plahotniuc Vladimir și ale guvernanților”. 

Cu toate acestea, instanța nu a considerat „verosimilă” această declarație, argumentând că „nici inculpatul Pînzari Alexandru, nici inculpatul Damir Dorin nu au putut comunica instanței vreun caz în care ar fi participat în vreo anchetă de acest fel”. 

„La serviciu a fost angajat Damir Dorin, dar în dosarul personal era indicat Busuioc Dumitru”, a mărturisit Balan în fața instanței.

S-a întâmplat, pentru că lui Damir i-au fost perfectate acte (buletin, pașaport și permis de conducere) criptate, luându-și numele Dumitru Busuioc.

Inculpatul Valeriu Cojocaru a explicat, în fața instanței, necesitatea unei noi identități.

„Potrivit Regulamentului intern, din start, din momentul angajării, identitățile lor deja trebuiau să fie criptate, legendați, trebuia de inventat o biografie nouă la persoana în cauză, în mod normal în afară de biografia care noi o inventam noi trebuia să întărim această biografie prin acte codificate. Și, din start, lui trebuiau să îi fie perfectate actele codificate, chiar dacă nu din start, dar deja conform legendei el trebuia să fie cu o altă identitate”, explicat Cojocaru.

Totuși, instanța nu a considerat verosimile explicațiile, menționțnd în sentința motivată că declarațiile martorului Ana Railean vin să confirme poziția acuzării precum că actele codificate au fost făcute în afara unei cauze penale, fără dispunerea măsurilor speciale de investigație.

Totodată, completul a stabilit că angajarea lui Dorin Damir a fost una fictivă, astfel, solicitările de a-i fi eliberate acte codificate au fost neîntemeiate.

„Acuzatorul a confundat acțiunea de creare a unui document, cu divulgarea lui ulterioară”

Potrivit probatoriului administrat de procurori, „Cojocaru Valeriu, acționând prin exces de autoritate față de subordonații săi Cojocaru Ion și Railean Ana, în înțelegere prealabilă și de comun acord cu Pînzari Alexandru, fiind determinat de Damir Dorin, cu acceptarea tacită a acestuia, acționând în condițiile menționate supra, a divulgat informații ce constituie secret de stat”, atașând mai multe acte. 

Instanța a punctat însă că, din documentele prezentate de acuzare, nu rezultă că inculpatului Damir Dorin i-au fost prezentate informații ce constituie secretul de stat. 

Prin urmare, completul a menționat că înscrisurile indicate în învinuire, atribuite de către Ana Răilean drept acte confidențiale, au fost create de aceasta în coparticipare cu inculpatul Damir Dorin, prin aplicarea semnăturii.


 „Acuzatorul a confundat acțiunea de creare a unui document, cu divulgarea lui ulterioară. Or, divulgare acestor informații ar constitui infracțiune doar în situația în care acestea erau prezentate ulterior, fără autorizația necesară, unei persoane terțe, alta decât inculpatul Damir Dorin”, conchide instanța.

Dorin Damir a traversat frontiera cu numele Dumitru Busuioc

În învinuire, procurorii remarcă faptul că, la data de 22.08.2018, aproximativ la orele 05:30, având intenţia „trecerii ilegale a frontierei de stat a Republicii Moldova pe direcția ieșire din țară, „prin sustragerea de la controlul efectuat și tăinuirea personalității sale”, s-a prezentat la Aeroportul Internațional Chișinău cu pașaportul eliberat pe numele Dumitru Busuioc. 

Instanța însă a constatat lipsa elementului infracțional, punctând că Damir a ieșit și intrat pe teritoriul țării prin punctul de control, or „sustragerea ca modalitate normativă a acțiunii prejudiciabile presupune neprezentarea pentru controlul de frontieră”. 


„Dorin Damir figurează în sistemul informațional că a părăsit și ulterior intrat pe teritoriul Republicii Moldova, prezentând documente în acest sens, sub numele de Busuioc Dumitru. Aceste documente au fost eliberate de organele competente. Faptul că au fost folosite fără a fi implicat în careva măsuri speciale de investigație nu urmează a fi interpretat ca reprezentând o traversare ilegală a frontierei de stat”, se arată în sentința motivată.

„Nu a urmărit scopul obținerii salariului, dar realizarea sa pe plan profesional, prin includerea sa în organele de poliție”

Potrivit acuzării, Dorin Damir a fost angajat cu „intenția însuşirii ilegale a bunurilor Statului”, cauzând un prejudiciu de peste 170 de mii de lei, prin achitarea drepturilor salariale „necuvenite”.  

Instanța însă menționeză că „ acuzarea nu a adus nici o probă care ar proba scopul de cupiditate, din contra, probele relevate demonstrează că inculpatul Damir Dorin, atunci când l-a instigat pe Pînzari Pînzari Alexandru pentru a fi angajat fictiv, nu a urmărit scopul obținerii salariului, dar realizarea sa pe plan profesional, prin includerea sa în organele de poliție”. 

În acest sens, instanța a argumentat prin declarațiile martorei Ana Railean, care a menționat că „Damir Dorin, spre exemplu nu primea câte două luni de zile salariu, că era ori ocupat, ori eu nu puteam să plec”.

Railean a adăugat că nu a fost telefonată niciodată de Damir pentru ca el să întrebe „când o să fie banii”. 

Totodată, inculpatul Valeriu Cojocaru, referitor la acest aspect, a declarat că el „cunoaște din discuții cu Ana Railean, că însuși angajarea lui Damir Dorin în cadrul MAI a fost o ambiție personală de-a lui, o dorință să se realizeze în cadrul serviciilor speciale.”