„I-a expirat lui cumnatul meu”: Un medic și un polițist din Hîncești, vizați într-o schemă de falsificare a adeverințelor medicale pentru permise de conducere

Un medic și un conducător din cadrul Inspectoratului de Poliție Hîncești sunt cercetați de procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii SPIA al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), fiind bănuiți că ar fi participat la o schemă de falsificare a adeverințelor medicale necesare pentru reînnoirea permiselor de conducere.
Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi facilitat „obținerea ilegală a documentelor medicale, fără ca persoanele vizate să fie supuse examinării obligatorii”. În unele cazuri, șoferii ar fi primit adeverințele chiar și fiind în afara țării.
Investigațiile preliminare au scos la iveală zeci de episoade în care medicul ar fi primit bani pentru eliberarea adeverințelor false. În urma perchezițiilor, oamenii legii au descoperit mai multe documente medicale, telefoane mobile cu informații relevante pentru dosarul penal, dar și două arme – un pistol și o armă de vânătoare – „păstrate neglijent și fără acte de proveniență”.
Cazul este investigat sub aspectul infracțiunilor de corupere și fals în acte. Procurorii PCCOCS spun că „continuă acțiunile pentru identificarea întregului cerc de persoane implicate”.
Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, cei doi bănuiți beneficiază de prezumția nevinovăției, conform legii, amintesc procurorii.