Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Fostul primar de Nisporeni, reținut…

Fostul primar de Nisporeni, reținut pentru escrocherie

Fostul primar al orașului Nisporeni, Ion Gangan, candidat din partea Partidului Democrat din Moldova a fost reținut pentru 72 de ore de către Procuratura Generală, pentru escrocherie.

Anterior,  Moldova Curată a scris că Ion Gangan, a fost implicat de-a lungul anilor în diverse scandaluri. Astfel, fiind primar, Ion Gangan nu a declarat  firma soției, o întreprindere individuală activă, cu afaceri în raion.   În 2010, Timpul scria că Gangan Gangan  fost implicat într-o bătaie cu Ion Robu, pe atunci preşedinte al Organizaţiei teritoriale Nisporeni a PLDM. În 2014, Ion Gangan a fost acuzat că impune taxe pe criterii politice.  În același an, reprezentanții Mișcării Antimafie l-au acuzat pe primarul Gangan că, împreună cu adepții săi, ar fi aruncat cu pietre în susținătorii Mișcării, care scandau „Jos Mafia” la un concert organizat de PDM.

În timpul alegerilor pentru funcția de președinte al României, din noiembrie 2014, numele primarului Gangan a figurat în celebrul deja scandal al ceasurilor oferite celor care votau pentru candidatul PSD, Victor Ponta, susținut în R. Moldova de PDM.

La rândul său, primarul de Nisporeni, Ion Gangan, şi-a negat implicarea în scandaluri, inclusiv în acesta din urmă  și a interpretat acuzațiile drept calomnii ale unor oameni invidioşi. Primarul a fost însă contrazis de mărturiile unor votanţi, care au declarat clar că au fost îndemnaţi cu daruri să voteze pentru Victor Ponta.

Sursa foto: publika.md