Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ex-deputatul român Cristian Rizea, acuzat…

Ex-deputatul român Cristian Rizea, acuzat că a dobândit cetățenia R. Moldova cu abateri, prins cu fals în declarații: dosarul de învinuire, trimis în judecată. Detalii de la PG

Ex-deputat român Cristian Rizea, învinuit de procurori de dobândirea cetățeniei R. Moldova cu abateri, a fost prin cu fals în declarații, anunță reprezentanții Procuraturii Generale, care menționează că miercuri, 30 martie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a trimis spre examinare în judecată dosarul de învinuire a ex-deputatului, care a primit cetățenia R. Moldova prin procedura de recunoaștere a cetățeniei, în anul 2017.

Potrivit reprezentanților Procuraturii Generale în cadrul proceduri de obținere a cetățeniei R. Moldova, în formularul completat, Cristian Rizea, a indicat date care nu corespund adevărului. Mai exact, ex-deputatul a declarat oficial că nu i-ar fi incidentă interdicția de acordare a cetățeniei Republicii Moldova. Totuși, la acel moment, învinuitul cunoștea cu certitudine faptul că era cercetat penal de autoritățile judiciare române și că avea statut de inculpat pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, fapt care nu i-ar fi permis obținerea cetățeniei.
Prin urmare, procurorii PCCOCS au trimis în judecată dosarul de învinuire a acestuia pentru „declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe.”

Reprezentanții PG mai menționează că ex-deputatul nu-și recunoaște vina pentru cele imputate. Potrivit legii, infracțiunea de care este învinuit se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 47.500 MDL sau cu închisoare de până la 1 an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

La 2 noiembrie Igor Dodo i-a retras cetăţenia R. Moldova fostului deputat român, iar la 3 noiembrie acesta a fost reținut de oamenii legii, ulterior, extrădat în România.

Cristian Rizea se afla în căutare internațională pe canalele Interpol cu scop de arest și extrădare din 19.03.2019, în vederea executării pedepsei privative de libertate în România pe un termen de 4 ani și 8 luni pentru infracțiunea de trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor, conform sentinței definitive emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.