• (doc) Un alt procuror de la Anticorupție cu peste 800 de mii de lei obținuți în 2017 la „evenimente de familie”

    (doc) Un alt procuror de la Anticorupție cu peste 800 de mii de lei obținuți în 2017 la „evenimente de familie”
    vizualizări
    12 aprilie 2018 | 12:19

    Mihail Ivanov, procuror în Procuratura Anticorupție, a obținut 23,55 de mii de euro, 11,5 mii de USD și 141 mii 700 de lei, de la evenimentele de familie pe care le-a organizat pe parcursul anului 2017. Au fost donațiile nașilor de botez. Am avut mulți nași. De fapt, și evenimentul a fost destul de mare, dacă să fiu sincer. Am avut un singur eveniment de botez. Am nași de botez care au afaceri în Anglia și cumnați care au afaceri importante în Moldova”, justifică procurorul. 

    Conform declarației de avere și interese personale publicată de către Autoritatea Națională de Integritate, procurorul Mihail Iavanov, care activează în Procuratura Anticorupție din anul 2010, a avut un salariu de peste 305 mii lei în anul 2017, echivalentul de peste 25 mii lei pe lună. Pe lângă salariul de bază, acuzatorul de stat declară că familia sa a primit indemnizații în valoare de 55 de mii 894 de lei, bani plătiți de către Casa Națională de Asigurări Sociale. Tot familia Ivanov a obținut anul trecut o alocație de 2,4 mii de lei românești de la Direcția Asistență Socială și Protecția Copilului și o bursă în valoare de 8,5 mii de lei de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău.

    În anul 2017, Mihail Ivanov spune că a organizat două evenimente de familie (încreștinarea copilului și ziua de naștere a soției). De la cumetrie Ivanov a obținut 18,300 de euro, 124,3 de lei și 9,8 mii de USD, echivalentul a peste 650 mii de lei, conform cursului valutar din aprilie 2018. Iar de la ziua de naștere și de la evenimente de familie a adunat 17,4 de lei, 5,2 mii de euro euro și 1,7 mii de USD, echivalentul a 150 de mii de lei, potrivit cursului valutar din aprilie 2018. Per total, procurorul Ivanov a adunat peste 800 mii de lei din organizarea cumetriei și celelalte evenimente de familie.

    „Au fost donațiile nașilor de botez. Am avut mulți nași. De fapt, și evenimentul a fost destul de mare dacă să fiu sincer. Am avut un singur eveniment de botez. Am nași de botez care au afaceri în Anglia și cumnați care au afaceri importante în Moldova. A fost o aniversare a soției. La fel, am avut un eveniment destul de mare la care au fost nașii și cumnații. Soția are cumnat cu afaceri în București. Avem aici un cumnat care are o companie importantă. Nu cred că-i cazul să vă spun, dar e destul de importantă compania. Dvs o cunoașteți cu siguranță”, afirmă Mihail Ivanov, solicitat de ZdG, la subiect.

    Mihail Ivanov deține un apartament cumpărat în anul 2016 și un garaj achiziționat în anul 2018. Împreună cu soția deține trei mașini: Mercedes-Benz C 200, Nissan Qashqai și Opel Zafira. Două dintre ele sunt deținute cu titul de posesie, iar alta cu titlu de proprietate.

    ZdG a scris și despre alți colegi de-ai procurorului Ivanov, care au obținut bani din organizarea cumătriilor și altor evenimente de familie pe parcursul anului 2017. Procurorul Eugen Balan a primit 32 de mii de euro la cumetria copilului său. Și alți colegi de-ai lui Mihail Ivanov și Balan au organizat evenimente de familie în anul 2017, doar că, venitul obținut de aceștia este de câteva ori mai mic. De exemplu, Octavian Iachimovschi, și el procuror în Procuratura Anticorupție din anul 2011, declară că a obținut 55 mii lei și 2,5 mii de euro de la cumătrie, sumă de peste 10 ori mai mică decât cea declarată de procurorul Mihail Ivanov.

    Veniturile de la cumetrii ale procurorilor în 2017

    Și alți colegi de-ai lui Eugen Balan și Mihail Ivanov au organizat cumetrii în anul 2017, doar că, venitul obținut de aceștia este de câteva ori mai mic. De exemplu, Octavian Iachimovschi, și el procuror în Procuratura Anticorupție din anul 2011, declară că în urma cumetriei a obținut suma de 55 mii de lei și 2,5 mii de euro, sumă de 6 ori mai mică decât cea declarată în urma evenimentului similar al procurorului Eugen Balan.

    Mirandolina Sușițcaia, procuror în cadrul secției protocol, cooperare internațională și integrare europeană din cadrul Procuraturii Generle, fostă angajată a Procuraturii Anticorupție a obținut, în urma cumetriei, 8,64 mii de euro.

    Sergiu Zmeu, procuror în Procuratura mun. Chișinău a obținut, în 2017, 200 de mii de lei,  în urma celebrării cumetriei fiicei, sumă echivalentă cu aproximativ 10 mii de euro.

    Victor Cazacu,  și el procuror în Procuratura mun. Chișinău, susține că a primit la cumetrie suma de 15 mii de euro.  Și Artur Sârcu, și el procuror în cadrul Procuraturii mun. Chișinău, declară că la cumetrie a obținut  tot 15 mii de euro.  

    Artur Sârcu este fiul Iuliei și al lui Isai Sârcu. Iulia Sârcu este judecătoare la CSJ, iar soțiul ei este fostul procuror Isai Sârcu. Fiica acestora, Diana Sârcu-Scobioală, este șefa Institutului Național al Justiției, iar nora ei, soția lui Artur Sârcu este Tatiana Molcianova, magistrată numită în funcție, în 2011, la Judecătoria Basarabeasca. În 2014, ea a fost transferată la Anenii Noi, iar în 2016, tot prin transfer, ajunge la Judecătoria Chișinău. 

    Și Petru Tofan, procuror în Procuratura r. Criuleni a făcut, în 2017, cumetria fiicei. Acesta susține însă că a avut venituri de 33,8 mii de lei.

    Dorin Burlacu, procuror în Procuratura Anticorupție, acolo unde este coleg cu Eugen Balan și Mihail Ivanov a indicat venituri de la cumetrie în valoare de 2,2 mii de euro.

    foto antet, Mihail Ivanov. sursa: Centrul de Investigații Jurnalistice

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ 25 de ani de când Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei. A fost prima țară din fostul CSI care a aderat la CE

    Astăzi se împlinesc 25 de ani de când Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei – principala organizație pentru drepturile omului din Europa. Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline a…
    VIDEO/ 25 de ani de când Republica Moldova a aderat la Consiliul Europei. A fost prima țară din fostul CSI care a aderat la CE

    Igor Dodon anunță că în stânga Nistrului au mai rămas 16 posturi de control instalate recent de Tiraspol. PAS susține că Dodon negociază cu Krasnoselski voturi pentru prezidențiale

    Șeful statului anunță că de la începutul pandemiei, Tiraspolul a instalat 31 de posturi de control instalate în zona de securitate, dintre care la ziua de azi, au mai rămas funcționale 16 astfel de structuri. C…
    Igor Dodon anunță că în stânga Nistrului au mai rămas 16 posturi de control instalate recent de Tiraspol. PAS susține că Dodon negociază cu Krasnoselski voturi pentru prezidențiale

    Mărar și pătrunjel din Iran pe rafturile magazinelor din R. Moldova? Reacția companiei importatoare: „Este o greșeală. Sunt nuanțe pe care oamenii nu le cunosc”

    Pătrunjel și mărar cu țara de origine Iran, indicată pe ambalaj, au putut procura cumpărătorii unui market din R. Moldova. O fotografie cu acest asorti de verdețuri este distribuit intens pe rețelele de sociali…
    Mărar și pătrunjel din Iran pe rafturile magazinelor din R. Moldova? Reacția companiei importatoare: „Este o greșeală. Sunt nuanțe pe care oamenii nu le cunosc”

    „Sâmbetele din august sunt sâmbetele care au gust!”. Iubitorii de pomușoare, așteptați în zilele de sâmbătă din august în Scuarul Catedralei Mitropolitane

    „Sâmbetele din august sunt sâmbetele care au gust!”. Iubitorii de pomușoare ca aronia, goji, zmeură, mure, afine, migdale și nuci, struguri și prune timpurii toate asezonate cu multă miere de albine sunt…
    „Sâmbetele din august sunt sâmbetele care au gust!”.  Iubitorii de pomușoare, așteptați în zilele de sâmbătă din august în Scuarul Catedralei Mitropolitane

    Igor Dodon anunță că a promulgat legile pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea

    După expirarea celor 72 de ore în care nimeni nu a contestat asumarea în Parlament a pachetului de legi înaintat de Guvern, președintele Igor Dodon anunță că le-a promovat, iar executivul „va demara procedurile…
    Igor Dodon anunță că a promulgat legile pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea

    VIDEO/ Elevii revin la școală de la 1 septembrie. Detalii de la ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, privind redeschiderea instituțiilor de învățământ

    Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a oferit noi informații privind redeschiderea instituțiilor de învățământ în anul de studii 2020-2021 și organizarea concursului de admitere în instituți…
    VIDEO/ Elevii revin la școală de la 1 septembrie. Detalii de la ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, privind redeschiderea instituțiilor de învățământ