• Procurorul care l-a reținut în octombrie 2015 pe fostul premier Vlad Filat și care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță, eliberat din funcție de CSP

    Procurorul care l-a reținut în octombrie 2015 pe fostul premier Vlad Filat și care a instrumentat mai multe dosare de rezonanță,  eliberat din funcție de CSP
    vizualizări
    14 iulie 2020 | 12:17

    Vitalie Galeru, procurorul care a gestionat în ultimii ani mai multe dosare de rezonanță, printre care cel al coruperii deputaților și dosarul pe numele fostului prim-viceprocuror Andrei Pântea, el fiind și cel care l-a reținut în octombrie 2015 pe fostul premier Vlad Filat, a fost demis de Consiliul Superior al Procurorilor (CSP). 

    Potrivit unei hotărâri emise la 3 iulie de către CSP, a fost admisă contestația Inspecției procurorilor și a fost casată hotărârea Colegiului de disciplină și etică, adoptată în privinţa procurorului Vitalie Galeru, cu adoptarea unei hotărâri noi. Astfel, procurorul Vitalie Galeru a fost recunoscut vinovat de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art.38 lit.a) din Legea cu privire la Procuratură și a aplica în privința acestuia sancțiunea disciplinară – mustrare.

    De asemenea, Vitalie Galeru a fost recunoscut vinovat de comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art.38 lit.e) din Legea cu privire la Procuratură și a aplica în privința acestuia sancțiunea disciplinară – eliberare din funcția de procuror.

    Astfel, a fost stabilit definitiv în privința procurorului Vitalie Galeru pentru concurs de abateri disciplinare, prin absorbția sancțiunii disciplinare mai ușoare de sancțiunea disciplinară mai gravă, sancțiunea disciplinară – eliberare din funcția de procuror.

    Vitalie Galeru a fost angajat în Procuratură la 26 aprilie 2011, în calitate de procuror în Procuratura municipiului Chişinău, iar din 21 octombrie 2013 este procuror în Procuratura Anticorupţie.  

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Încă doi suspecţi în dosarul penal deschis pentru fraude cu certificate COVID-19 și contracte false de muncă, la punctul de trecere a frontierei Giurgiuleşti-Galaţi

    Mai multe percheziţii au fost efectuate marți, 4 august, de către ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Sud a CNA şi procurori în dosarul traversării punctului de trecere a frontierei Giurgiuleşti-Galaţi. Est…
    Încă doi suspecţi în dosarul penal deschis pentru fraude cu certificate COVID-19 și contracte false de muncă, la punctul de trecere a frontierei Giurgiuleşti-Galaţi

    CtEDO i-a dat câștig de cauză Partidului „PATRIA”, exclus din cursa electorală în 2014 din lista căruia făcea parte și Renato Usatîi

    Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO) a emis hotărârea în dosarul Partidului Politic „PATRIA”, din lista căruia făcea parte și Renato Usatîi, prin care formațiunea a fost exclusă din cursa electoral…
    CtEDO i-a dat câștig de cauză Partidului „PATRIA”, exclus din cursa electorală în 2014 din lista căruia făcea parte și Renato Usatîi

    Reacția APP la decizia Curții Internaționale de Arbitraj de la Stockholm în cazul Aeroportului Chișinău: „Este o măsură provizorie emisă de un singur arbitru”

    Reprezentanții Agenției Proprietăți Publice (APP) au emis marți o notă informativă prin care menționează că la data de 3 august 2020, instituția a fost informată despre emiterea deciziei Institutului de Arbitra…
    Reacția APP la decizia Curții Internaționale de Arbitraj de la Stockholm în cazul Aeroportului Chișinău: „Este o măsură provizorie emisă de un singur arbitru”

    VIDEO/ Detalii de la procurori despre perchezițiile din dosarul „Metalferos”: 16 persoane reținute, printre care și 4 polițiști

    16 persoane, printre care și 4 polițiști din cadrul Direcției Investigare a Fraudelor Economice a INI, au fost reținute luni, 3 august, în urma acțiunilor de urmărire penală, în dosarul vizând fraudarea SA „Met…
    VIDEO/ Detalii de la procurori despre perchezițiile din dosarul „Metalferos”: 16 persoane reținute, printre care și 4 polițiști

    Fiind nemulțumit de îngrijirile medicale ce i se oferă, un bărbat infectat cu COVID-19 a fugit din spitalul din Cimișlia: Pacientul, căutat de Poliție

    Un bărbat în vărstă de 68 de ani, originar din satul Selemet, raionul Cimișlia, fiind infectat cu COVID-19 și internat în spitalul raional, a fugit din instituția medicală pentru că era nemulțumit de îngrijiril…
    Fiind nemulțumit de îngrijirile medicale ce i se oferă, un bărbat infectat cu COVID-19 a fugit din spitalul din Cimișlia: Pacientul, căutat de Poliție

    În drum spre Federația Rusă, președintele Dodon anunță că merge în vizită la Moscova

    Acum câteva minute președintele R. Moldova, Igor Dodon, a anunțat că merge în vizită de lucru la Moscova. Anunțul a fost făcut de Dodon printr-o postare pe instagram și pe pagina sa personală de Facebook, și nu…
    În drum spre Federația Rusă, președintele Dodon anunță că merge în vizită la Moscova