Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Percheziții la mai multe…

DOC Percheziții la mai multe firme, inclusiv și la domiciliul fondatoarei unui grup de companii vizate în dosarul delapidării ÎS Calea Ferată a Moldovei

Imagine-simbol

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), care exercită urmărirea penală privind delapidarea patrimoniului Întreprinderii de Stat Calea Ferată din Moldova, în proporții deosebit de mari, acțiuni comise de un grup criminal organizat, cu abuz în serviciu, au dispus efectuarea perchezițiilor la mai multe firme, dar și domiciliul fondatoarei și administratoarei unui grup de companii implicate în delapidarea ÎS Calea Ferată a Moldovei.

Ordonanța de efectuare a perchezițiilor a semnată de către procurora Stela Barbă la 24 mai curent, însă, potrivit surselor ZdG din cadrul organelor de drept, descinderile se desfășoară în această dimineață.

Solicitați de ZdG pentru a ne oferi detalii despre perchezițiile dispuse de procurori, reprezentanții PCCOCS ne-au confirmat că în aceste clipe sunt desfășurate mai multe percheziții.

Perchezițiile în acest sens au loc la două săptămâni după ce Ziarul de Gardă a publicat un articol în care a scris despre schemele și persoanele implicate în delapidarea Întreprinderii de Stat Calea Ferată a Moldovei, scheme despre care autoritățile R. Moldova au cunoscut încă din anul 2019, însă nu au intervenit.


Potrivit Ordonanței semnată de procurora Stela Barbă la 24 mai curent, urmare a acțiunilor de urmările penală s-a stabilit că Irina Objeleanscaia este directoarea SRL „Transcancor” și fondatoare a SRL „TransAlliance Group”.

„(…) fiind persoană interpusă a lui Iurii Topală, care în perioada 23 septembrie 2015 – 2019, a deținut funcția de administrator al ÎS CFM și conduce din umbră aceste companii, în scopul acumulării suportului probatoriu urmează a fi efectuate percheziții, printre care și la domiciliul Irinei Objeleabscaia (…). În cadrul cauzei penale sunt examinate mai multe versiuni privind comiterea infracțiunii, printre care și faptul că serviciile declarate ca procurate de la LP „Glassford Eleven” de către SRL „TransAlliance Group”, SRL „Transcancor”, poartă un caracter fictiv”, se menționează în Ordonanță.

Schema publicată de ZdG la 18 mai 2021

Ordonanța de efectuare a perchezițiilor:

Sursa: ZdG
Sursa: ZdG

Purtătorul de cuvânt al PCCOCS a confirmat pentru Ziarul de Gardă desfășurarea perchezițiilor în acest sens.

„Investigațiile sunt în fază activă. Vom reveni cu amănunte odată cu avansarea investigațiilor”, ne-a comunicat Emil Gaitur, purtătorul de cuvânt al instituției.

Informațiile cuprinse în Ordonanța de efectuare a perchezițiilor, se conțin într-un raport furnizat de către Serviciul de Informații și Securitate încă în anul 2019 președintelui de atunci, Igor Dodon, premierului Chicu, dar și principalelor organe de anchetă: Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, însă, până acum nu a fost întreprinsă nicio acțiune în acest sens.

La 18 mai curent, ZdG, care a intrat în posesia informațiilor SIS, care vizează principalele fenomene care au supus întreprinderea de stat unui proces continuu de subminare economică și, totodată, descrie schemele care au adus o întreprindere strategică de stat în prag de faliment, a publicat un articol despre schemele și persoanele implicate în delapidarea Întreprinderii de Stat Calea Ferată a Moldovei.

Informațiile din documentul publicat recent de ZdG se regăsesc aproape în totalitate în Ordonanța de efectuare a perchezițiilor.

Raportul SIS, semnat de directorul Alexandr Esaulenco, a ajuns, în decembrie 2019, pe masa președintelui Igor Dodon, dar și pe cea a premierului de atunci, Ion Chicu. Ulterior, raportul a ajuns și pe masa unor deputați din Parlament, iar mai târziu a intrat și în posesia ZdG. 

Informațiile au ajuns tot atunci și pe masa Procuraturii Anticorupție, dar și pe cea a Centrului Național Anticorupție. Deși ambele instituții afirmă că au pornit cauze penale pe marginea ilegalităților descrise în document, materialele au fost transmise Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), care gestiona, din februarie 2020, un alt dosar penal care viza CFM-ul. De atunci și până acum, însă, nu au fost făcute publice informații despre mersul anchetei, deși reprezentanții PCCOCS susțin că procurorii „sunt în faza activă a investigațiilor”. 

Documentul oglindește perioada 2018-2019, grupurile de companii afiliate factorilor de decizie din CFM și persoanelor din anturajului politic care, în rezultatul implementării unor scheme, au prejudiciat întreprinderea de stat cu milioane. ZdG a analizat documentul și a verificat faptele expuse. 

MAI MULTE DETALII AICI: SCHEME/ Calea Furată a Moldovei: Cine și cum a adus CFM-ul în prag de faliment